Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat la Cluj Napoca, sâmbătă, că, din cauza faptului că solicitarerea de înregistrare a Mişcării România Împreună trenează în justiţie, colegi de-ai săi, ”oameni anonimi”, au înregistrat un alt partid care va lua locul MRÎ – Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii. ”Au trecut opt luni de când noi ne organizăm pe teren şi acest dosar trenează în Justiţie. Oameni care nu doresc ca noi să avem acest vehicul (un partid politic – n.r.) încearcă să împiedice, să facă să treneze acest proces de înregistrare. Dacă mergem în acest ritm, am concluzionat deja de prin septembrie, riscăm să ajungem în martie, aprilie, mai şi să nu fim în măsură să candidăm la următoarele alegeri, la sfârşitul lunii mai. În septembrie am decis să ne gândim la o alternativă şi, colegi de-ai noştri, care împărtăşesc aceleaşi valori, aceleaşi principii, oameni anonimi dar care au vrut să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic. Astăzi vreau să vă anunţ că acel partid politic este înscris în Registrul partidelor politice din România, deci vreau să vă anunţ, dragi prieteni, că avem partidul nostru politic”, a anunţat la Cluj Napoca Dacian Cioloş. Fostul premier a precizat că formaţiunea se numeşte Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii, pe scurt PLUS. ”Vrem să construim o Românie care să fie pe plus. Acesta va fi partidul cu care vom schimba România în bine”, a adăugat Cioloş.
De asemenea, el a anunţat că astăzi cei opt membri fondatori ai Mişcării România Împreună vor cere în instanţă retragerea dosarului de înregistrare a MRÎ.