Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, astăzi, Festivalul – Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Populare Româneşti „Cunună de Cântec Românesc“, ediţia a V-a, şi Festivalul- Concurs Naţional de Folclor pentru Tinerii Instrumentişti, ediţia I.
Evenimentele se vor desfăşura în sala de concerte „Ion Baciu“ a Filarmonicii „Paul Constantinescu“ din Ploieşti, începând cu ora 14.00. Potrivit organizatorilor, la ora 17.00 va avea loc şi un moment artistic susţinut de Ansamblul Folcloric „Prahova” al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti , urmat de un recital susţinut de Cristina Chichiriţă, câştigătoarea ediţiei anterioare a Concursului Naţional de Interpretare a Muzicii Populare Româneşti “Cunună de Cântec Românesc”. Iar seara se va încheia cu Gala Laureaţilor, spectacolul fiind acompaniat de Orchestra Populară « Flacăra Prahovei » a Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, dirijor Marian Dovâncă. Intrarea la acest eveniment este liberă.