ANRE nu a făcut şi nu are în vedere o introducere a taxei pentru centralele individuale, o astfel de propunere excede competenţelor sale de reglementare, a informat ieri
autoritatea, ca răspuns la declaraţiile unui oficial al ANRE făcute în Parlament, potrivit Mediafax.
În presă au apărut declaraţiile făcute de directorul general Viorel Alicuş din ANRE, în cadrul lucrărilor Comisiei pentru Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor. Directorul a invocat o creştere importantă a numărului de centrale individuale în ultimii ani, ceea ce a dus la o creştere a poluării şi a invocat posibilitatea introducerii unei taxe de mediu pentru posesorii de centrale individuale. Declaraţia a fost făcută în contextul dezbaterilor din Parlament privind legea prin care se interzice debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire, trimisă la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis.
„În ANRE, deciziile cu privire la cadrul de reglementare stabilit prin Programul multianual de emitere a reglementărilor sunt de competenţa Comitetului de reglementare, cu respectarea prevederilor privind transparenţa decizională.
În conformitate cu legea de organizare şi funcţionare, respectiv Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ANRE nu are drept de iniţiativă în privinţa emiterii/modificării legislaţiei primare în domeniu şi nici cu privire la stabilirea politicilor de taxe şi impozite.
În momentul de faţă, ANRE nu a făcut şi nu are în vedere o astfel de propunere, care excede competenţelor sale de reglementare”, arată comunicatul ANRE.