N. D.

La începutul acestei săptămâni, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a încheiat un protocol de colaborare cu Confindustria România – una dintre cele mai puternice organizaţii patronale din ţară, reprezentându-i pe investitorii italieni. Parafarea reprezintă o premieră la nivel naţional, pe document punându-şi semnăturile președintele CCI Prahova, Aurelian Gogulescu, şi cel al Confindustria România, Giovanni Villabruna.
Semnarea acordului de colaborare a avut loc la Bucureşti, în cadrul unui eveniment special, cu ocazia căruia au fost oferite „Premiile de excelență pentru 2018” ale asociației patronale amintite, la care a fost prezent şi ambasadorul Italiei la București, Marco Giungi. Potrivit CCI Prahova, în legătură cu încheierea acestui protocol, preşedintele instituţiei camerale, Aurelian Gogulescu, a ţinut să declare: “Sunt extrem de onorat că am participat la un eveniment de excepție nu numai pentru mine, dar și pentru Camera de Comerț și Industrie Prahova și pentru mediul de afaceri prahovean. Acest acord este dovada colaborării excelente consolidată în timp, prin care am reușit să ne cunoaștem reciproc, a încrederii și prieteniei trainice. Fundamentul acestei colaborări provine dintr-o comunitate foarte importantă de firme italiene în Prahova, cele 500 de companii din Italia fiind în topul investitorilor străini din județul nostru, unde sunt prezente circa 1800 de firme din 82 de țări. Firmele din Italia realizează 1,25% din cifra de afaceri a companiilor prahovene, având 3.200 de angajați. Ne dorim să depășim granițele unui simplu acord și, de aceea, pentru mine personal și pentru CCI Prahova este o obligație aceea de a promova firmele italiene în Prahova și în România, de a atrage noi investiții, dar și de a promova afacerile românești în Italia. Prin acest acord am deschis o nouă poartă firmelor din Italia în Prahova, aici unde Confindustria a avut și va avea o nouă casă”.