Preţurile produselor care ies pe porţile uzinelor au crescut în august cu 0,3% în Uniunea Europeană şi în zona euro, comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate ieri de Oficiul European de Statistică (Eurostat) şi preluate de Agerpres.
În august, preţurile producţiei industriale au crescut în toate ţările membre UE, cel mai semnificativ avans fiind înregistrat în Letonia (2,1%), România (1%), Danemarca (0,8%), Belgia şi Ungaria (ambele cu 0,6%).
În ritm anual, preţurile producţiei industriale au înregistrat o expansiune de 4,2% în zona euro şi de 4,7% în Uniunea Europeană, în august comparativ cu perioada similară din 2017.
Eurostat precizează că majoritatea statelor au raportat creşteri anuale ale preţurilor producţiei industriale în august, cel mai semnificativ avans fiind înregistrat în Danemarca (10,3%), urmată de Belgia (9,5%), Estonia (9,2%), Ungaria (8,4%). România a raportat un avans anual de 5,9% al preţurilor producţiei industriale, în august.
Singura scădere a fost înregistrate în Irlanda (minus 2,8%).