Societatea Geologică a României – Filiala Ploieşti organizează, până pe data de 28 octombrie, „Săptămâna Geologiei”. Cu această ocazie, la sediul Universității Petrol – Gaze din Ploiești au loc o serie de manifestări cu caracter științific, în cadrul cărora sunt abordate teme precum popularizarea geologiei de petrol în rândul publicului larg, dar mai ales în rândul tinerilor; cunoașterea oportunităților de dezvoltare a carierei de inginer geolog/petrolist; stimularea curiozității ştiintifice a publicului larg cu privire la patrimoniul geologic al României; continuarea tradiției geologiei de petrol la UPG Ploieşti. Astăzi, de exemplu, în programul acţiunilor figurează vizite şi prezentări la Muzeul Petrolului şi la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Ploieşti.