Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, critică în termeni duri protocolul încheiat de Inspecţia Judiciară cu SRI, precizând că acest lucru arată cât de tare a fost implicat Serviciul în activitatea judiciară, potrivit Mediafax.
Dana Gîrbovan transmite, pe Facebook, că în perioada în care asociaţiile profesionale ale magistraţilor – UNJR, AMR şi APR – făceau demersuri susţinute, începute din 2015, pentru a lămuri implicarea serviciilor în justiţie, Inspecţia Judiciară semna în 2016, „în dispreţul judecătorilor şi procurorilor”, un protocol cu Serviciul Român de Informaţii, „ce permitea acestuia verificarea judecătorilor şi procurorilor care ar fi putut săvârşi abateri disciplinare”. Adică a oricărui judecător sau procuror, avertizează preşedintele UNJR.
Gîrbovan reaminteşte că, în 2015, a atras atenţia asupra pericolului amestecului serviciilor de informaţii în justiţie. UNJR, AMR şi APR au cerut atunci Consiliului Superior al Magistraturii să apere independenţa justiţiei în raport cu afirmaţiile generalului Dumitru Dumbravă, ce vorbea într-un interviu public, cu dezinvoltură, despre „câmp tactic” în justiţie, „menţinerea atenţiei până la finalizarea cauzei”, „patternuri” privind comportamentele judecătorilor şi procurorilor.
„Pentru noi erau chestiuni extrem de grave, pentru că vorbeau despre lucruri care nu ar fi trebuit să aibă vreo legătură cu înfăptuirea justiţiei. Modul în care CSM-ul de la acea vreme a tratat cererea noastră ne-a făcut să ne dăm seama că lucrurile sunt mai serioase decât ne imaginăm, că sunt chestiuni grave, ţinute ascunse, care trebuie să iasă la iveală. (…) Ulterior au ieşit la iveală decizii secrete ale CSAT, echipe mixte, protocoale secrete încheiate de SRI cu toate instituţiile de la vârful justiţiei. Protocolul dintre SRI şi Inspecţia Judiciară completează peisajul dezolant al unei justiţii care şi-a clamat neobosit independenţa, dar a permis SRI să pătrundă în fiecare instituţie fundamentală a sa, să îi influenţeze activitatea şi, prin asta, să compromită însăşi ideea de justiţie independentă”, scrie Dana Gîrbovan.
Preşedintele UNJR se întreabă care mai este rolul instituţiilor din sistemul judiciar dacă acesta, ca să funcţioneze optim, trebuie să semneze protocoale secrete cu SRI. „Ar fi mai simplu şi mai puţin costisitor pentru cetăţeni ca ofiţerii SRI-ul să şi ancheteze, să şi judece şi să îşi şi verifice proprii „magistraţi” procurori şi judecători”, arată Gîrbovan.
Preşedintele UNJR avertizează că atât CSM, cât şi Inspecţia Judiciară au permis „ceea ce era de nepermis: intruziunea unui alt organ al statului, mai grav, a unuia care acţionează în secret, în cariera judecătorilor şi procurorilor”.
Şi reprezentanţii societăţii civile în CSM şi-au exprimat, miercuri, profunda indignare privind prevederile protocolului încheiat între SRI şi Inspecţia judiciară, precizând că există suspiciuni privind supravegherea magistraţilor de către serviciile de informaţii şi după desfiinţarea SIPA.
Inspecţia Judiciară a publicat, marţi, protocolul încheiat cu Serviciul Român de Informaţii, precizând că a cerut, în martie 2018, declasificarea acestuia. Instituţia anunţă că nu a solicitat şi nu a transmis SRI-ului date şi informaţii în baza acestuia.