Petrolul pare să se fi transformat total odată cu apariţia în primul unsprezece a lui Laurenţiu Marinescu, “capul limpede” al echipei dând încredere colegilor, forţe proaspete echipei şi acel plus de tehnicitate şi “fotbal” necesar pentru a arăta ca o formaţie “cu obiectiv promovarea”. Chindia a fost ultima victimă a galben-albaştrilor şi probabil că dâmboviţenilor, aflaţi pe un traseu “opus” celui pe care este Petrolul acum (târgoviştenii “colecţionând” meciuri în care nici măar nu marchează, iar de puncte nu mai vorbim) le pare rău că nu au “prins” Petrolul ca adversară când la Ploieşti era criză!
Petrolul a reuşit să strângă rândurile şi a continuat urcuşul către vârful clasamentului, ajungând pe treapta a treia a podiumului Ligii 2 , la egalitate cu UTA, după victoria clară, scor 2-0, obţinută în restanţa cu Chindia Târgovişte. “Lupii” s-au impus la capătul unui meci în care au jucat mai bine, au dat dovadă şi de un pragmatism “caracteristic” doar echipelor bune, fructificând la maximum oportunităţile avute şi punctând, câte o dată, în fiecare repriză, prin Florin Plămadă (27), respectiv Sergiu Arnăutu (78).
Găzarii au condus ostilităţile în meciul cu Chindia din primul şi până în ultimul minut, oaspeţii nereuşind să arate în vreun moment ca o echipă care a “cochetat” cu idea de .. Liga I în ultimele sezoane, când a ratat promovarea, de fiecare dată, la baraj.
Iar noul “motor” al echipei, pe faza ofensivă, Marinescu (min. 7) a încercat primul poarta adversă, cu un şut frumos de la 25 de metri, lateral stânga, însă Aioani s-a întins şi a respins de sub transversală, pentru ca, trei minute mai târziu, Arnăutu să rateze, pentru câţiva centimetri, întâlnirea cu un balon ce a trecut prin faţa buturilor adverse.
Golul a venit “logic”, conform cursului jocului, după ce Herea a centrat perfect de pe stânga, pe colţul lung, Arnăutu a întors, cu capul, în 6 metri, de unde Plămadă, urcat în atac, a reluat imparabil, în min. 27, deschizând scorul.
Chindia a avut o singură “răbufnire”, portarul petrolist Tordai (37) reuşind să îl blocheze pe Cherchez, într-un moment în care atacantul oaspeţilor scăpase singur pe partea stângă şi cam aşa s-a scris istoria reprizei secunde – într-un meci cu puţine elemente “statistice”, la capitolul ofensivă, de ambele părţi.
Repriza secundă a fost una în care galben-albaştrii au început să “conserve” şi mai mult avantajul luat, iar Petrolul, când trebuie să se apere, ştie să o facă foarte bine, la acest nivel, iar jocul a “curs” liniştit până în min. 78, când portarul oaspeţilor a “comis-o”, repunând slab un balon, iar apărătorul Vătavu a fost deposedat de Lumu în marginea careului mare, odată mingea ajunsă la atacantul nostru, Arnăutu, acesta găsind “trasa ideală” pentru a … mişca plasa adversă, cu un şut care a stabilit scorul final, 2-0 şi a dat “aripi” spre podium găzarilor, în faţa celor peste 5000 de spectatori prezenţi în tribune.

FC Petrolul Ploieşti – Chindia Târgovişte 2-0 (1-0)

Stadion: “Ilie Oană”. Spectatori: circa 5500. Marcatori: Plămadă (27), Arnăutu (78).
FC Petrolul: Tordai – Olaru, Plămadă, Cazan, Ţigănaşu – Ghinga (cpt) – N. Popescu (46 Lumu), Marinescu, Herea, Grecu (53 Saim Tudor) – Arnăutu (86 Cruceru). Antrenor: Leo Grozavu.
Chindia: Aioani – Martac (cpt), Dudea, Vătavu (80 Nisipeanu), Dinu – Mihaiu (46 Manea), Novac, L. Mihai, Dumitraşcu (57 Cr. Stoica) – Neguţ, Cherchez. Antrenor: Viorel Moldovan.
Cartonașe galbene: Olaru (63), Grecu (39), Ghinga (82), Cruceru (90+2)/ Neguț (25), Dumitrașcu (55), Vătavu (65), Dudea (83)
Au arbitrat: Andrei Antonie – Iulian Radu şi Vlad Bârleanu (toţi din Bucureşti).
Observatori: Liviu Seceanu (Galaţi) şi Adrian Petre (Buzău).
Jucătorul meciului: Plămadă.

Să vină Timişoara…pe linie a sa vina timisoara

Cu 13 puncte adunate după şase runde, echipa lui Leo Grozavu urcă pe locul trei în ierarhia la zi a Ligii 2 Casa Pariurilor, înaintea unei noi confruntări pe “Ilie Oană”, pe care o va disputa duminică, de la ora 13.00, contra bănăţenilor de la ASU Politehnica Timişoara, meci contând pentru etapa a şaptea a eşalonului secund. La casa de bilete a arenei ploieştene sunt deja puse în vânzare biletele pentru această întâlnire, conform următorului program:
– astăzi – între orele 09.00 – 16.30;
– sâmbătă, 15 septembrie – între orele 09.00 – 16.30;
– duminică, 16 septembrie – între orele 08.00 – 13.00.
Preţurile biletelor pentru sezonul 2018-2019, la meciurile organizate de către FC Petrolul Ploieşti, sunt următoarele:
– Peluze – 8 lei.
– Tribuna II – 12 lei;
– Tribuna I – 20 lei;
– Tribuna 0 – 25 lei;

Titular după ce a stat acasă!

pe linie a titulareAntrenorul Leo Grozavu a reuşit să treacă peste momentele dificile, şedinţa din vestiar în care s-au spus lucrurilor pe nume, la propriu, după eliminarea din Cupa României având efectul scontat. Grozavu a izbutit să găsească formulele ideale de echipă, atât la meciul cu Energeticianul, cât şi acum. La Petroşani, acesta l-a lăsat acasă pe Herea, care nici nu a făcut deplasarea, dar acum, cu Chindia, acesta a fost titular. În schimb, ultimul sosit, Ştefănescu, a fost “în afara lotului de 18 jucători”, de această dată, şi, nu ne-am mira dacă îl vom vedea pe fostul jucător al Iaşiului, titular în partida de duminică. Şi la capitolul “under 21” s-a … schimbat formula, Grecu devenind titular, în locul lui Saim Tudor.