Marian Dima

Mâine, de la ora 21:45, tricolorii întâlnesc, la Ploiești, selecționata Muntenegrului, într-un joc care va consemna debutul reprezentativei noastrei în Cupa Naţiunilor, noua întrecere concepută de UEFA. Meciul se va disputa fără spectatori, pentru ca pe 10 septembrie, de la ora 21:45, Naționala să joace la Belgrad, pe stadionul Partizan, împotriva Serbiei, al doila meci din această primă “rundă”, în noiembrie “tricolorii” urmând să revină pe arena “Ilie Oană”, cu spectatori de această dată.budescu b
Pentru acest joc, fostul antrenor petrolist, Cosmin Contra – selecţionerul echipei noastre naţionale – a decis să nu aducă prima reprezentativă la Ploieşti, pentru antrenamentul oficial măcar, toate acţiunile Naţionalei noastre (antrenamente, conferinţe etc.) urmând să se desfăşoare la Mogoşoaia, unul dintre motive fiind şi acela că gazonul pe arena “Ilie Oană” a fost schimbat acum câteva zile, într-o proporţie de circa 30% şi este protejat, pentru a se prezenta în cele mai bune condiţii.
În schimb, selecţionata Muntenegrului, adversara de mâine, va efectua astăzi după amiază “antrenamentul oficial” la Ploieşti, pe lista jucătorilor care vor veni la Ploieşti regăsindu-se şi “astristul” Risto Radunovic, jucător obişnuit cu oraşul nostru, pentru că se pregăteşte cu Astra în cartierul “9 Mai”.budescu c
Revenind la convocaţii pentru acest joc, să spunem că lista “petroliştilor” s-a scurtat mult, odată cu renunţarea la jucători dragi publicului ploieştean, precum Ovidiu Hoban sau Gicu Grozav. Practic, singurul jucător ploieştean, “prin adopţie”, crescut şi consacrat la Petrolul, unde a şi debutat la seniori, rămâne Constantin Budescu, cel care, de la venirea lui Contra pe banca primei reprezentative, a bifat destul de multe jocuri, fiind un obişnuit al convocărilor, nici de această dată “Budi” – poate cel mai îndreptăţit jucător să poarte… numărul 10 la Naţională – nefiind “sărit”.
Budescu a debutat cu dreptul şi în primul său meci oficial în Arabia Saudită, unde Al Shabab – noua sa echipă, unde activează sub comanda foştilor antrenori pe care i-a avut la Astra, Marius Şumudică, Bebe Bărbulescu şi Cristian Petre, câştigând derbiul cu Al Ittihad, scor 1-0, debutul în experienţa arabă pentru “Costică” fiind unul pozitiv, după ce prima sa experienţă peste hotare – în China, la Dalian Yifang – a fost un eşec.