• Kuzmanovic se întoarce în România

Municipiul Oradea va găzdui cea de-a XIV-a ediţie a Turneului Internaţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
“Ambasadorul” acestei competiţii este fostul mare baschetbalist Vladimir Kuzmanovic, actual presedinte al Asociatiei de baschet adaptat din Serbia. De-a lungul carierei sale de sportiv, Kuzmanovic a adunat mai multe titluri de campion în Iugoslavia, Belgia şi România, fiind component de bază al CSU Asesoft Ploieşti, el fiind declarat MVP al finalei FIBA Europe baschetCup din 2005, finală câştigată de reprezentanta baschetului românesc – un moment istoric pentru sportul ploieştean, prea devreme “uitat”, din păcate TIBFR “Maria”, singurul turneu internaţional de baschet adaptat din România, se va derula şi în acest an în Sala de Jocuri Sportive a Universităţii Oradea, evenimentul organizat de Asociatia Pinochio Oradea urmând să se desfăşoare sub egida IWBF Europe. Derulata sub deviza “100% baschet”, cea de-a XIV-a ediţie a Turneului Internaţional de Baschet în Fotoliu Rulant “Maria” va aduna la start patru echipe: ASP Oradea (Romania), FOR HEROES Cracovia (Polonia), MERCATOR Ljubljana (Slovenia) si KKK SINGIDUNUM Belgrad (Serbia). Meciurile din turneul de baschet in fotoliu rulant se vor disputa, sâmbătă, 1 septembrie, în Sala de Jocuri Sportive a Universităţii din Oradea, cu începere de la ora 10:00, iar TVR3 si TVR Cluj vor transmite în direct de la Oradea, începand cu ora 12:00 meciul dintre ASP Oradea şi KKK SINGIDUNUM Belgrad.