Echipa de baschet feminin „U16” a României a participat, recent, în perioada 16-25 august, la Campionatul European – Divizia B, desfăşurat la Podgorica (Muntenegru), iar din lotul „tricolor” a făcut parte şi o sportivă legitimată sezonul trecut la CSM Ploieşti, ploieşteanca Andreea Dumitru.
Aceasta şi-a adus contribuţia la o performanţă bună a „naţionalei” – locul al 6-lea la finalul competiţiei – şi la bilanţul pozitiv realizat de fetele pregătite de Miroslav Popov – cinci victorii şi doar trei înfrângeri! Andreea a evoluat în 7 dintre cele 8 confruntări susţinute de România la acest turneu, având medii de 10.7 minute/meci, 1.6 puncte şi 1.7 recuperări. Ea joacă pe postul de extremă şi este o obişnuită a loturilor naţionale ale României, în decembrie 2017 participând cu echipa „U15” la „Balkanic Next Star Cup”. Numai că, după acest turneu, Andreea va fi “pierdută” de către CSM Ploieşti, care nu a mai înscris echipă la un nivel de vârstă convenabil sportivei mai sus amintite, astfel că aceasta va trebui să-şi caute altă echipă unde să evolueze. Şi, desigur, nu credem că-i va fi foarte geu, având statutul de sportivă “tricoloră”, CSŞ Ploieşti – care a înscris o grupă de “Under 20”, la feminin – fiind cea mai probabilă destinaţie.
Din păcate, la nivelul baschetului feminin, CSM Ploieşti va fi reprezentat în noul sezon doar la “copii”, de echipele „U14” şi „U13”, pregătite de Corina Savu, respectiv Loredana Munteanu, în cadrul cărora se regăsesc o serie de sportive de mare perspectivă.
Ca dovadă, trei dintre elevele Loredanei Munteanu – Agnes Zane, Daria Tănase şi Karina Munteanu – vor participa, alături de antrenoare, la „Tabăra Giganţilor”, un stagiu centralizat organizat de Federaţia Română de Baschet în perioada 3-9 septembrie la Sighetu Marmaţiei şi dedicat celor mai promiţători 20 de băieţi şi fete la această categorie de vârstă, iar Ana Constantinescu, pregătită de Corina Savu la „U14”, a fost prezentă recent la SummerCamp Performbaschet, un pas premergător formării lotului naţional la această categorie de vârstă. Apoi, probabil vor avea “soarta” Andreei Dumitru…
Şi la nivelul băieţilor s-a “renunţat” efectiv la tot ceea ce însemna baschet “aproape de performanţă”, CSM-ul înscriind băieţii doar la Under 16!