Autorităţile locale din Buşteni au anunţat că “Zilele Culturii” se află în plină desfăşurare. Astfel, după o săptămână în care publicul a avut parte de muzică, de la folk, rock, gospel, jazz, blues şi până la muzică clasică, urmează câteva zile în care va domina teatrul, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Astfel, astăzi, publicul va putea vedea piesa „Plăcerile şi chinurile adulterului”, o comedie strict pentru adulţi, interzisă minorilor sub 16 ani, prezentată de Teatrul Particular Braşov, în care vor evolua actorii Dorina Roman şi Silviu Dudescu.
Mâine este programată comedia „Bărbatul nr.2”, în regia Silviei Ciobanu şi a Mihaelei Triboi, pe scenă urmând să evolueze actorii Irina Luana Stan şi Laurenţiu Stan. Spectacolele, care vor avea loc pe scena Centrului Cultural din Buşteni, vor începe la orele 19.00, dar vor fi şi piese de teatru la matineu – ora 11.00 – pentru copii. Astfel, mâine, copiii vor putea descoperi „Secretul baghetei năzdrăvane”, prezentat de Teatrul Voinicel din Târgovişte, iar vineri, tot la matineu, aceeaşi trupă de teatru va prezenta piesa cu valenţe formative şi educative „Curăţel şi Murdărel”. Tot vineri, la orele 19.00, va fi prezentat un spectacol muzical poetic – „Eu rămân ce-am fost: romantic”, dedicat poetului naţional, Mihai Eminescu, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Îşi vor uni talentele actriţa Cristina Lascu,
mezzosoprana Claudia Codreanu şi pianista Oana Rădulescu Velcovici.
În cadrul acestei manifestări se vor recita poezii de Eminescu, se vor cânta lied-uri pe versurile poetului naţional, iar la pian vor fi interpretate piese de Chopin. Sâmbătă, în cadrul Zilelor Culturii, se va desfăşura un festival de muzică şi cultură indiană, festival aflat la a treia ediţie. Iar duminică este programată manifestarea „În umbra lui Enescu”, în care îşi va da concursul pianistul Cătălin Răducanu.