Interdicţii severe pentru inculpaţii procurori

Violeta Stoica

Lucian Onea, fost procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, și fostul subaltern al acestuia – Mircea Negulescu – au fost puși ieri sub control judiciar în dosarul în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție îi cercetează pentru măsluire de probe într-un dosar instrumentat la “unitatea de elită”.
Cei doi procurori au fost din nou prezenți, ieri, la audieri, la Parchetul General, unde le-a fost aduse la cunoștință condițiile pe care trebuie să le respecte pe perioada în care vor fi sub control judiciar.
Practic, ceea ce se vehiculase neoficial încă din cursul zilei de miercuri, 25 iulie, a devenit o realitate: măsura preventivă luată împotriva lui Lucian Gabriel Onea și a lui Mircea Negulescu a fost confirmată, aceștia recunoscând la ieșirea din Parchetul General că sunt plasați sub control judiciar.
“S-a luat măsura controlului judiciar, eu voi contesta această măsură, pe care o consider nelegal luată!”, a declarat presei fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea.
Inculpaţii procurori nu au voie să comunice între ei şi cu alte persoane specificate în ordonanţe, nu au voie să exercite profesia de procuror şi nici să deţină arme.

În timp ce Mircea Negulescu și Lucian Onea dădeau cu subsemnatul la Parchetul General, șeful interimar al Direcției Naționale Anticorupție, Anca Jurma, dispunea un control la așa numita „unitate de elită” de la Ploiești.
Biroul de presă al Direcției Naționale Anticorupție a anunțat, joi seară, că vor fi efectuate verificări la nivelul Serviciului Teritorial Ploiești al DNA: “Luând în considerare comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din data de 25 iulie 3-a2018, referitor la punerea în mișcare a acțiunii penale față de domnul Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul Serviciului teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, ale art. 7 lit. s) din Regulamentul de ordine interioară a Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul ministrului Justiției nr. 1643/C/2015 și ale dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, coroborate cu dispozițiile art. 85 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, procurorul șef al DNA, doamna Anca Jurma, a dispus efectuarea unui control la Serviciul teritorial Ploiești, având ca obiect: 1. situația dosarelor și lucrărilor care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul teritorial Ploiești, stadiul urmăririi penale sau al soluționării acestor dosare/lucrări și procurorii desemnați cu soluționarea lor; 2. verificarea actelor și măsurilor procesuale dispuse de domnul procuror Onea Lucian Gabriel în dosarele și lucrările care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploiești, după data de 21.05.2018”.
Data de 21 mai 2018 la care se face referire în informațiile oficiale date publicității de către Direcția Națională Anticorupție este ziua în care a început urmărirea penală împotriva lui Lucian Onea, în urma plângerii depuse pe numele acestuia de către fostul deputat de Prahova Vlad Cosma.
Așa cum chiar Parchetul General a informat oficial, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Onea Lucian, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. Practic, procurorii de la Parchetul General au reținut că, în anul 2015, “inculpatul Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) a participat la constrângerea unui martor (ameninţându-l în mod direct că o va inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept “mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a
solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe, documentele
ticluite”.
Un nou comunicat, dat publicității ieri de către Parchetul General, arată că punerea în mişcare a acţiunii penale a fost adusă la cunoştinţa inculpaţilor procurori, care au fost înștiințați și asupra obligațiilor impuse prin măsura preventivă a controlului judiciar. “Prin ordonanţele din data de 27 iulie 2018, faţă de inculpaţii procurori Onea Lucian Gabriel şi Negulescu Mircea s-a dispus aplicarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data ordonanţei, pentru infracţiunile pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, acestora impunându-li-se, printre altele, şi următoarele obligaţii: să nu comunice între ei și respectiv cu anumite persoane menționate în ordonanțe; să nu exercite profesia de procuror; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.