Petre Apostol

Deşi a fost eliminată de pe tabloul principal de la simplu la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, care a început luni, în Marea Britanie, jucătoarea prahoveană Ana Bogdan îşi continuă evoluţia pe iarba londoneză, în proba de dublu.
Sportiva din Sinaia, care ocupă poziţia a 59-a în ierarhia WTA la simplu, se află pe locul 563 mondial la dublu, participând la doar două turnee anul acesta. La Wimbledon, Ana Bogdan face pereche cu o jucătoare americană, Kaitlyn Christian, născută ca şi ea în 1992, dar care se află mai bine clasată la dublu, ocupând locul 69 mondial.
Cele două sportive le-au întâlnit în primul tur al turneului de la Wimbledon pe Yingying Duan (China, 29 ani, locul 87 WTA la dublu) şi Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 24 ani, locul 279 WTA la dublu), echipă ajunsă până în turul al treilea la turneul de la Roland Garros.
Ana Bogdan şi Kaitlyn Christian s-au impus în două seturi, scor 6-3, 6-4, într-un meci încheiat într-o oră şi 12 minute, avansând, astfel, în runda secundă.
În turul al doilea, Ana Bogdan s-ar putea întâlni cu două compatrioate, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, cap de serie nr. 15, care se confruntau ieri seară, în runda inaugurală, cu Daria Gavrilova (Australia) şi Vera Lapko (Belarus).