Petre Apostol

Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti este din nou gazda unei grupe din cadrul calificărilor Campionatului European de Volei la categoria feminin U19, de data aceasta în ultima fază preliminară. După un stagiu de pregătire efectuat, de la mijlocul lunii, la Ploieşti, echipa naţională a României U19 va evolua pe parchetul Sălii „Olimpia” în cadrul grupei H din a treia rundă a calificărilor pentru turneul final al competiţiei continentale. tricolor b
Echipa tricoloră, pregătită de antrenoarea Mădălina Angelescu şi de antrenorii asistenţi Alexandru Comşa şi Adrian Popescu, a obţinut calificarea în ultima rundă a preliminariilor Campionatului European tot pe parchetul Sălii „Olimpia”, la finalul lunii aprilie.
În acea rundă, reprezentativa României a încheiat pe locul al treilea grupa F, obţinând două victorii, cu Belgia şi cu Franţa, însă cedând cu Belarus, toate partidele încheindu-se în tiebreak. De altfel, toate cele trei formaţii au bifat câte două victorii şi o înfrângere, însă Franţa a adunat şase puncte, cu un punct în plus faţă de Belarus şi de România, care au fost departajate în urma setaverajului, Belgia ocupând ultima poziţie, cu două puncte.
În vreme ce Franţa a obţinut calificarea directă la turneul final al Campionatului European, Belarus şi România au avansat în ultima rundă preliminară, având încă o şansă de a se număra printre cele 12 echipe care se vor lupta pentru titlul continental. Iar reprezentativa tricoloră şi Belarus fac parte tot din aceeaşi grupă, pe parchetul sălii ploieştene urmând să mai combată echipele din Germania (locul 2, grupa G, runda a II-a preliminară, cu şapte puncte, în urma Poloniei) şi din Norvegia (locul 2, grupa C, runda a II-a preliminară, cu patru puncte, în urma Italiei).
De menţionat că în lotul echipei naţionale a României se regăseşte şi Alexia Căruţaşu, fiica fostului baschetabalist campion cu CSU Asesoft Ploieşti, Virgil Căruţaşu. Iar jucătoarea tricoloră a fost chiar lidera României la puncte realizate în runda a doua preliminară, ocupând locul al patrulea în ierarhia generală a marcatoarelor, cu 55 de puncte, în trei meciuri (15 seturi).
Programul turneului de la Ploieşti este următorul (intrarea este gratuită):
Astăzi: România-Germania (ora 17:30); Belarus-Norvegia (ora 20:00)
Mâine: România-Norvegia (ora 17:30); Germania-Belarus (ora 20:00)
Duminică: România-Belarus (ora 17:30); Norvegia-Germania (ora 20:00)
Primele două clasate din grupă vor obţine calificarea la turneul final al Campionatului European, care va avea loc în Albania, în perioada 1-9 septembrie. Câştigătoarea grupei de la Ploieşti va face parte, la turneul final, din grupa I, alături de Albania, Polonia, Italia, Bulgaria şi a doua clasată din grupa cealaltă din ultima rundă preliminară. A doua clasată va evolua la întrecerea din Albania în grupa a II-a, alături de Turcia, Rusia, Serbia, Franţa şi câştigătoarea celeilalte grupe din ultima rundă preliminară.
În grupa I din ultima rundă preliminară, ţara gazdă, Grecia, se va confrunta cu Slovenia, Olanda şi Slovacia.

Ovidiu Darlaczi, în ultima rundă preliminară cu România în competiţia masculină U20

tricolor c ovidiuTot în acest final de săptămână va evolua şi echipa naţională de juniori (U20) a României în ultima rundă preliminară a competiţiei continentale, în lotul tricolor regăsindu-se şi un campion cu Tricolorul LMV Ploieşti, Ovidiu Darlaczi, care îndeplinişte chiar rolul de căpitan.
Darlaczi şi co. s-au pregătit la Galaţi pentru participarea în ultima rundă a calificărilor, în care vor evolua în grupa J, găzduită de Cehia. Alături de echipa României şi cea a ţării gazdă, în grupă au mai fost repartizate selecţionatele Serbiei şi Greciei.
În runda a doua preliminară, Naţionala României a evoluat la Ploieşti, în luna aprilie, învingând Suedia (scor 3:1) şi Austria (scor 3:0), dar elevii antrenorilor Dan Gavril şi Marian Apostu au pierdut, în ultimul meci, disputa decisivă pentru calificarea directă la turneul final, cu Germania (scor 0:3), ocupând locul al doilea. Darlaczi a punctat de 30 de ori în cele trei partide, având un procentaj de reuşită în atac de 39,3%, în vreme ce la recepţie perfectă a înregistrat un procentaj de 24,6%, bifând, totodată, medii de 0,5 puncte din blocaj, respectiv 0,3 puncte din serviciu.
La turneul din Cehia, care este organizat în Sala Sporturilor din Žďár nad Sázavou, programul meciurilor este următorul (orele sunt trecute conform fusului orar din România):
Astăzi: România-Serbia (ora 16:00); Cehia-Grecia (ora 19:00)
Mâine: Serbia-Grecia (ora 16:00); România-Cehia (ora 19:00)
Duminică: Grecia-România (ora 16:00); Serbia-Cehia (ora 19:00)
La turneul final al Campionatului European, programat în perioada 14-22 iulie, în Olanda şi Belgia, va obţine calificarea doar prima clasată din grupă. Iar câştigătoarea va face parte din grupa I, alături de Olanda, Germania, Belarus, Finlanda, Portugalia.
În grupa I din ultima rundă preliminară, care se desfăşoară în Polonia, alături de ţara gazdă vor mai combate formaţiile din Letonia, Spania şi Israel, câştigătoarea urmând să fie repartizată în grupa a II-a de la turneul final, din care mai fac parte reprezentativele din Belgia, Italia, Turcia, Franţa şi Rusia.