Fostul judecător constituţional Toni Greblă a spus, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis poate să organizeze un referendum după hotărârea CCR ce vizează revocarea Laurei Codruţa Kovesi, însă acest tip de consultare publică nu afectează „obligativitatea deciziilor Curţii”, potrivit Mediafax.
„Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, iar legislaţia României – şi a tuturor ţărilor Uniunii Europene – nu permite ca o hotărâre judecătorească, o decizie a unei instanţe – inclusiv a celei constituţionale – să fie supuse unui referendum. Sunt mai multe interdicţii în legătură cu organizarea referendumurilor, inclusiv în ceea ce priveşte regimul taxelor şi impozitelor. (…) Decizia Curţii Constituţionale trebuie pusă în aplicare, iar preşedintele este cel care ar trebui să fie exemplu în ceea ce priveşte executarea imediată a deciziilor tuturor instanţelor judiciare şi constituţionale din România. În acelaşi timp, o dezbatere publică pe orice fel de problemă poate fi lansată inclusiv de preşedintele României, dar acestea sunt lucruri deosebite. Dezbaterea publică poate avea loc pe orice fel de problemă care interesează societatea românească, dar în niciun caz acest lucru nu afectează obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale. Preşedintele are pârghii pentru a influenţa în bine viaţa socială, economică şi politică a ţării”, a spus fostul judecător CCR Toni Greblă pentru MEDIAFAX.
Toni Greblă a mai dat şi exemplul fostului preşedinte Traian Băsescu care, spune fostul judecător CCR, nu şi-a respectat atribuţiile prevăzute în legea fundamentală.
„Din păcate, în loc să respecte atribuţiile prevăzute în legea fundamentală, preşedintele Traian Băsescu a vrut să fie preşedinte jucător şi am văzut cu toţii ce a ieşit din acest mandat. Iar acum, preşedintele Iohannis nu şi-a exercitat deloc rolul de preşedinte mediator în societate şi a ales o altă variantă a execritării mandatului de preşedinte şi anume aceea de a se poziţiona ca lider politic al opoziţiei la coaliţia PSD-ALDE. Toată activitatea – cel puţin din ultimii ani – a preşedintelui Iohannis se manifestă ca opozant al coaliţiei la guvernare, încălcându-şi atribuţiile de mediator şi abandonând total ideea măcar a unei aparenţe de imparţialitate”, a mai spus Toni Greblă.
Precizările vin după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că este dispus să pună, în cadrul unei dezbateri, mai multe întrebări care reies din motivarea CCR, precizând că un referendum „poate să fie la finalul unei astfel de dezbateri”.