Petre Apostol

În zilele de 16 şi 17 iunie, pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din Capitală, s-au desfăşurat probele etapei finale din cadrul Campionatului Național de Atletism pentru juniori 2 (copii născuţi în anii 2001 şi 2002). La competiţie au participat 548 de sportivi (268 fete, 280 băieți) din întreaga țară, printre care s-au remarcat şi reprezentanţi de la Clubul Sportiv Şcolar Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei.
Gruparea ploieşteană a obţinut la această ediţie a campionatelor de juniori 2 trei medalii în total, dintre care două de argint şi una de bronz.
După ce, în prima zi a competiţiei, echipa de ştafetă 4×100 m băieţi a câştigat medaliile de argint, Robert Ioniță, Nicolae Olteanu, Andrei Patrichi, Florin Nica sosind la doar 19 sutimi de secundă în urma primei clasate, CN „Mihai Eminescu” Oradea, CSŞ Ploieşti a mai bifat încă două performanţe remarcabile şi în ziua a doua de concurs.
Astfel, tot în cadrul probelor de ştafetă, Nicolae Olteanu, Andrei Patrichi, Florin Nica, David Gudi au adus o nouă medalie de argint în palmaresul clubului ploieştean, la proba de 100m+200m+300m+400m. Elevii profesorilor Maria Andrei şi Florin Andrei au încheiat cu timpul de 2:04.60 minute, fiind la doar cinci zecimi de secundă de prima poziţie, ocupată 9-bde ştafeta de la LPS Iaşi, în componenţa Mircea Finiş, Dumitru Prelipceanu, Mihai Rădeanu, Florin Corlăteanu.
Podiumul a fost completat de echipa de la LPS Piteşti, sosită cu timpul de 2:04.70 minute, în cadrul probei fiind prezente 16 ştafete.
Clubul ploieştean şi-a trecut în cont şi o medalie în cadrul probelor individuale, prin Florin Nica, fiul fostului arbitru internaţional de fotbal Cristi Nica intrând în posesia medaliei de bronz la proba de 200 metri. Pregătit de profesorul Florin Andrei, Florin Nica a stabilit a treia performanţă din concursul la care au luat parte 47 de sportivi, reprezentantul ploieştean fiind cronometrat cu timpul de 22.78 secunde, sosind în urma lui Silviu Munteanu (Ceahlăul-LPS Piatra Neamţ, 22.30 secunde) şi a lui Robert Bîrsa (LPS Constanţa-Farul Constanţa, 22.45 secunde).
Din tabăra ploieşteană ar mai fi de menţionat următoarele rezultate: locul al patrulea obţinut de a doua ștafetă 4×100 m băieți, în componența Andrei Florea, Andrei Toma, Eduard Chivi, David Gudi; locul al şaselea obţinut de ștafeta 4×100 m fete, în componența Alexandru Daria, Dariana Mototolea, Raluca Baicu, Alexandra Teodoru; locul al şaselea obţinut de ștafeta 100m+200m+300m+400m băieți, în componența Robert Ioniță, Andrei Florea, Andrei Toma , Eduard Chivi.