CSC Berceni şi-a adjudecat la trei probe Cupa României

Petre Apostol

Reprezentanţii Clubului Sportiv Comuna Berceni, pregătiţi de antrenorul Adrian Basarabeanu, au realizat performanţe remarcabile la Cupa României la Badminton pentru categoriile U13 şi U9, competiţie desfăşurată la Bucureşti. Micuţii sportivi prahoveni au adunat şase medalii, dintre care jumătate au fost din aur.
Astfel, în probele individuale la masculin, CSC Berceni s-a impus atât la U13, cât şi la U9, prin fraţii Luca Pandele, respectiv Matei Pandele. Iar Luca Pandele a mai contribuit la încă două performanţe pentru clubul prahovean, cucerind medalia de aur şi la dublu masculin, alături de Leonard Dumitrescu, precum şi pe cea de argint la dublu mixt, alături de Denisa Muscalu.
Totodată, Denisa Muscalu a bifat încă două medalii de bronz, la simplu feminin şi la dublu feminin, alături de Cristina Sîrbu, de la CSM Timişoara.
La simplu masculin U13, Luca Pandele şi-a adjudecat trofeul, după ce i-a învins pe principalii favoriţi ai competiţiei. Acesta a început parcursul său din runda a doua, trecând de Filip Preda (ACS Aztek Bucureşti), scor 21-9, 21-12, în sferturi l-a învins pe David Sinculeţ (CSŞ Bacău), scor 21-10, 21-8, pentru ca în semifinale să-l elimine pe principalul favorit, Mario Gheorghiu (CSŞ Bacău), scor 21-12, 21-13.
În ultimul act, sportivul prahovean a câştigat duelul cu Vlad Dehelean (CSU UV Timişoara, cap de serie nr. 2), scor 21-13, 21-10, adjudecându-şi medalia de aur fără să cedeze nici măcar un set. La dublu masculin, Luca Pandele şi Leonard Dumitrescu au realizat o performanţă similară, cei doi adjudecându-şi trofeul după victorii în minimum de seturi. Capi de serie nr. 2, jucătorii de la CSC Berceni au trecut, în drumul spre finală, de Mihai Popescu şi Filip Preda (ACS Aztek Bucureşti), scor 21-6, 21-12, respectiv de Andrei Ivan şi David Sinculeţ (CSŞ Bacău), scor 21-14, 21-14.
În finală, Pandele şi Dumitrescu s-au întâlnit cu principalii favoriţi, Vlad Dehelean (CSU UV Timişoara) şi Matei Puiu (ACS Aztek Bucureşti), prahovenii impunându-se după un meci foarte echilibrat, scor 26-24, 21-17.
Tot pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, de la CSC Berceni a mai urcat Matei Pandele, principalul favorit al competiţiei de simplu la U19. Sportivul prahovean a câştigat grupa A preliminară, învingându-i pe Mihnea Radu (CSŞ 6 Bucureşti), scor 21-9, 21-3, respectiv pe Iossif Bellu (ACS Armada Sud Bucureşti), scor 21-2, 21-3. Astfel, în semifinale s-a întâlnit cu al doilea favorit al concursului, Mihai Floria (ACS Interfast Bacău), clasat al doilea în grupa B preliminară, Matei Pandele impunându-se clar, scor 21-9, 21-4. În finală, reprezentantul clubului prahovean a câştigat, de asemenea, fără mari probleme, scor 21-8, 21-15, în duelul cu Maxim Iacob (ACS Transilvania Braşov).
Foarte aproape de medaliile de aur au fost şi Luca Pandele şi Denisa Muscalu, la dublu mixt U13. Capi de serie nr. 2, sportivii prahoveni au cedat în finala competiţiei, disputată în compania principalilor favoriţi, Vlad Dehelean (CSU UV Timişoara) şi Andra Stoica (CSŞ 6 Bucureşti), adjudecându-şi primul set, scor 21-17, însă le-au cedat pe următoarele, scor 13-21, 16-21.
Anterior, Pandele şi Muscalu îi eliminaseră, în semifinale, pe Mario Gheorghiu (CSŞ Bacău) şi Denisa Foca (CSŞ 6 Bucureşti), capi de serie nr. 4, scor 21-11, 21-7, şi, în sferturi, pe Teodor Pirici şi Tiana Ichim (CSŞ Bacău), scor 21-7, 21-6.
La simplu feminin U13, Denisa Muscalu (cap de serie nr. 4) s-a oprit în semifinale, trecând de Sara Truşcă (PNC Bucureşti), scor 21-7, 21-5, respectiv de Rosse Sufaru (CSŞ Bacău), scor 21-8, 21-13. În penultimul act, însă, a cedat disputa cu principala favorită, Andra Stoica (CSŞ 6 Bucureşti), scor 8-21, 11-21, jucătoarea bucureşteană având să-şi adjudece, ulterior, trofeul, impunându-se în dauna Laurei Constantin (CSŞ 4 Bucureşti, cap de serie nr. 2), scor 21-18, 21-10.
La dublu feminin U13, parcursul sportivei prahovene avea să se încheie tot în semifinale şi tot în duel cu Andra Stoica. Denisa Muscalu şi Cristina Sîrbu, de la CSM Timişoara, capi de serie nr. 3, au trecut de Sorina Jugănaru şi Ioana Popescu (PNC Bucureşti), scor 21-11, 21-16, dar au cedat în penultimul act, pierzând cu principalele favorite, Andra Stoica şi Denisa Foca (CSŞ 6 Bucureşti), scor 4-21, 12-21.
De altfel, cele două reprezentante de la CSŞ 6 Bucureşti şi-au adjudecat şi medaliile de aur, după o finală câştigată, scor 21-12, 20-22, 21-15, cu Laura Constantin (CSŞ 4 Bucureşti) şi Ilinca Mocanu (CSŞ Bacău), capi de serie nr. 2.