Dr. James DiNicolantonio este doctor în farmacologie şi cercetător în domeniul bolilor cardiovasculare la Institutul Inimii Saint Luke din Kansas City, Missouri. Om de ştiinţă respectat şi bine-cunoscut pe plan internaţional, el a avut contribuţii însemnate la politicile de sănătate şi în literatura medicală, potrivit Hotnews.ro. După ce a citit şi analizat peste cinci sute de studii ştiinţifice ca să clarifice impactul sării asupra tensiunii arteriale şi a bolilor de inimă, autorul a ajuns la o concluzie surprinzătoare pe care o prezintă în cartea „Sarea-mit şi realitate”: marea majoritate a oamenilor nu trebuie să-şi controleze aportul de sare. De fapt, pentru cei mai mulţi dintre noi, ar fi mai avantajos să consume mai multă sare. Citind cartea aceasta, veţi afla că: Prea puţină sare… vă poate face să jinduiţi după zahăr şi carbohidraţi rafinaţi; Duce organismul într-o stare de semiînfometare; * Poate provoca rezistenţă la insulină, creşterea greutăţii, a diabetului de tip 2, a bolilor cardiovasculare, a bolilor renale cronice şi a creşterii pulsului şi chiar a tensiunii arteriale. În schimb, consumând cantitatea de sare de care organismul are nevoie: se poate obţine o ameliorare generală a stării, de la somn, energie şi concentrare mentală până la forma fizică, fertilitate şi performanţe sexuale; * Pot fi prevenite multe boli cronice, printre care bolile de inimă. Dr. DiNicolantonio ne arată cum putem readuce sarea în alimentaţie cu ajutorul programului său în cinci etape, pentru a ajunge la un aport optim pentru organism. „Dr. DiNicolantonio ne prezintă un punct de vedere raţional în ceea ce priveşte sarea. Acest text extrem de bine documentat ne alungă în sfârşit sentimentul de vinovăţie pe care-l avem când consumăm sare, o substanţă esenţială pentru sănătatea noastră.” – Dr. David Perlmutter, autorul cărţii „Alimente care ucid creierul“. „În această nouă carte, autorul demontează mitul străvechi potrivit căruia sarea este cauza bolilor cardiovasculare. În acelaşi timp, face recomandări excelente pentru un regim alimentar sănătos pentru inimă, care va delecta papilele gustative! Dacă vrei să afli adevărul despre sare, trebuie să citeşti cartea de faţă.” – Dr. Josh Axe, autorul cărţii „Mănâncă murdar“. „De zeci de ani, doctorii recomandă scăderea consumului de sare, dar în această carte surprinzătoare, dr. DiNicolantonio explică de ce acest sfat aparent bine informat este, de fapt, greşit.” – Dr. Robb Wolf, autorul cărţii „Paleo Solution“.