În luna iunie, mai precis pe data de 9, marele maestru internaţional de şah, Florin Gheorghiu are programată o vizită eveniment în oraşul natal – Ploieşti!
Ploieştean, absolvent al Liceului „I.L. Caragiale”, acesta este stabilit în Elveţia, de ani buni, vizita sa în România, în Ploieşti, fiind prilejuită de prezentarea unei lucrări dedicate lui, evenimentul urmând să fie pus la punct, în cele mai mici amănunte, în perioada următoare.
Fostă prezenţă în „Top 10” mondial la şah, adversar al numelor de legendă din acest sport – Fischer, Karpov sau Kasparov, Gheorghiu (fost campion mondial de juniori), va lansa şi la Ploieşti „Integrala de Şah”, volumul III, lucrare a Marelui Maestru Internaţional prezentată la Ministerul Tineretului şi Sportului în martie 2018.
Marea glorie a şahului românesc – ajuns acum la venerabila vârstă de 74 de ani, Florin Gheorghiu a fost la Ploieşti şi anul trecut, pentru lansarea volumului II al aceleiaşi lucrări, intitulat „Partide alese”.