Două jucătoare ploieştene, în lotul tricolor

Petre Apostol

La Cluj-Napoca, de la începutul săptămânii se derulează Campionatele Mondiale de Popice. Miercuri, au început şi probele competiţiei la categoria U23, la care în lotul României au fost convocate şi trei sportive ploieştene, de la Conpet Petrolul Ploieşti, anume Alice Vasile, Loredana Vişan şi Mihaela Dumitru.
În prima zi a campionatului la categoria U23, care a ajuns la ediţia a XIX-a, a avut loc proba de echipe feminin. Reprezentativa României a avut, însă, o evoluţie slabă, clasându-se doar pe locul al zecelea, din 12 echipe. Tricolorele au reuşit 3251 de popice doborâte (2204 plin, 1047 izolat, 40 erori).
Pentru România au evoluat doar două dintre cele trei sportive ploieştene convocate, Alice Vasile şi Loredana Vişan, care, în 2015, obţineau medaliile de bronz la proba de tandem, la Mondialele de junioare, cea din urmă urcând pe podium şi la ediţia din 2016 a competiţiei mondiale, tot la U18, când a cucerit medalia de bronz, la tandem mixt.
Alice Vasile a reuşit 533 de popice doborâte, în vreme ce Loredana Vişan a bifat 527 de popice doborâte. În echipa tricoloră au mai fost următoarele sportive: Maria Ciobanu (579 popice doborâte), Bernadett Seres (557 p.d.), Timea Gal (547 p.d.), Reka Fekete (508 p.d.), toate de la Electromureş Romgaz Târgu Mureş.
Campioană mondială a devenit echipa Croaţiei, cu 3553 de popice doborâte (2326 plin, 1227 izolat, 18 erori), podiumul fiind completat de Germania, cu 3482 de popice doborâte (2268 plin, 1214 izolat, 21 erori), respectiv Serbia, cu 3453 de popice doborâte (2277 plin, 1176 izolat, 24 erori).
De altfel, Croaţia a avut trei sportive între primele cinci din ierarhia individuală, cel mai bun rezultat fiind realizat de Ana Jambrovic (642 popice doborâte). România a avut o singură reprezentantă în primele 24 de concurente, Maria Ciobanu realizând al 20-lea rezultat la general.
Astăzi, la competiţia din Cluj sunt programate probele de tandem feminin şi masculin, mâine urmând să aibă loc întrecerile de tandem mixt şi de sprint, atât masculin, cât şi feminin, iar în ultima zi a concursului de la categoria U23 vor avea loc probele de individual clasic şi combinat.
De săptămâna viitoare, vor începe şi probele la seniori, care în acest an se desfăşoară la individual şi tandem, iar în reprezentativa României trei dintre cele patru sportive din lot sunt de la Conpet Petrolul Ploieşti: Luminiţa Dogaru, Daniela Lăcătuşu şi Nina Răileanu.