Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a adus vestea cea bună Fecioarei Maria. El este cel care a vestit „taina cea din veac ascunsă”, vestitorul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Gavriil este unul dintre cei şapte îngeri de mare sfat care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu. El s-a înfăţişat şi lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, mai înainte de a se arăta Fecioarei Maria. El este trâmbiţa ce aduce veştile cele bune ale lui Dumnezeu. Potrivit unor Sfinţi Părinţi, tot Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a adus vestea cea bună şi Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, cum că vor naşte o fată, pe Maica Domnului. Se mărturiseşte că tot el este cel care l-a însoţit pe Moise, în pustie, atunci când dreptul a scris Cartea Facerii. Tot el este cel mai de seamă dintre toate cetele îngereşti, el stând lângă Tronul lui Dumnezeu şi ducând omului cele mai mari veşti dumnezeieşti.