V. S.

Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova deschide mâine una dintre cele mai spectaculoase secții muzeale, la Slănic. Evenimentul „Sarea, bogăție de milenii a pământului nostru”, organizat în cadrul Programului „România 100”, dedicat aniversării a 100 de ani de la crearea statului național unitar român, se va desfășura la Muzeul Sării din Slănic și marchează redeschiderea expoziției permanente într-o nouă prezentare, folosind realitatea virtuală.
“Așezați într-un vagonet cu patru locuri, automatizat electronic, “călătorii” cu ochelari 3D VR coboară într-o mină de sare printre mineri și urmăresc cum este extrasă sarea, în mod rudimentar la începuturi, până la metodele moderne de astăzi, în timp ce sunt mișcați de vehiculul care merge pe șine, pe drumul șerpuit și plin de surprize și efecte speciale. Este o experiență intensă, unică într-un muzeu din România şi care merită trăită individual, fiind greu de descris în cuvinte. Conform proiectului de reamenajare a expoziției, la etajul clădirii, vizitatorii vor putea accesa o masă interactivă, realizată pe baza tehnologiei Realităţii Adăugate şi Kinetice. Pe lângă informațiile despre sare, sunt prezentate unelte şi materiale folosite în extragerea acesteia. Datorită modalității moderne prin care publicul va putea explora istoria acestei bogății de neprețuit a pământului românesc, Muzeul Sării devine una dintre principalele atracții pentru vizitatorii stațiunii turistice Slănic”, precizează reprezentanții Muzeului Județean de Științele Naturii.