CSM Ploiești – CS Cuza Sport Brăila 105-106 (45-40)

Bogdan Chitic

Sala: „Olimpia”, Ploiești. Spectatori: 650.
Scorul pe sferturi: 19-21, 26-19, 22-20, 18-25 / 9-9, 11-12.
CSM Ploiești: Ad. Tudor (4 puncte), Arteni (5gp), Melnic (22), Santana (8, 2×3, 5gp), Burlacu (50, 4×3, 5gp). Au mai jucat: Dogaru (9, 1×3, 5gp), Bărbuceanu (2), Carabulea (4), Crăciun (1), Topologeanu, C. Dumitru (5). Antrenori: Cătălin Burlacu și Ionuț Ivan.
CS Cuza Sport Brăila: Jackson (19, 1×3), Avramescu (8, 1×3), Damian (10, 1×3), Căpușan (8, 5gp), Keyes (14, 5gp). Au mai jucat: Andrieș (17, 1×3, 5gp), Voiculeț (5), Movileanu (17, 2×3), Sava (6, 5gp), Bălan (2), Urda. Antrenori: Cătălin Ștefănescu și Mircea Totolici.
Arbitri: Șerban Rașoga (Ploiești), Alexandru Ivan (Târgoviște) și Costin Bogdănescu (București).
Comisar FRB: Luca Badea (București).eroi b

Audiență de Liga Națională, baschet de calitate, numeroase răsturnări de situație, două reprize de prelungiri, câte patru jucători eliminați din fiecare tabără, mult suspans și adrenalină. Acestea au fost ingredientele principale ale epilogului etapei a IV-a din faza semifinală a Ligii 1, dintre CSM Ploiești și CS Cuza Sport Brăilă, un duel în care antrenorul-jucător al gazdelor, Cătălin Burlacu, a avut o evoluție colosală, cu 50 de puncte marcate, procentaje excelente din acțiune și de la libere, precum și un aport consistent pe faza defensivă, coordonate, însă, insuficiente pentru ca gruparea municipalității să iasă învingătoare. Cu o banca mai ofertantă din punct de vedere valoric, dar și la nivelul experienței dobândite în primele două eșalone, brăilenii au câștigat la limită, scor 106-105, o partidă maraton, întinsă pe durata a două ore și jumătate!
A fost spectacol total, luni seară, la Sala Sporturilor, în capul de afiș al etapei din Liga 1 de baschet masculin. Un joc cu o desfășurare epică, momente absolut sclipitoare în plan ofensiv semnate de Burlacu și Melnic – în garnitura CSM-ului, și de către americanul Jackson, ploieștenul Movileanu sau Andrieș, de partea cealaltă, numeroase accente de dramatism și peste 200 de puncte marcate, toate acestea au fost gustate din plin de publicul prezent la „Olimpia”, care a avut puterea, la final, de a aplauda ambele combatante.
Deși au avut aproape în permanență inițiativa pe tabelă și au condus, la un moment, cu 67-53 (min 28), ploieștenii au rămas fără vlagă pe finalul partidei și unele ratări succesive venite în urma unor aruncări deschise, urmate de câteva mingi oferite cadou oaspeților au relansat partida. Cu Ad. Tudor – accidentat și Dogaru și Arteni – eliminați pentru cumulul de faulturi, gazdele au rămas fără un jucător clasic, de poziția 1, care să aducă mingea în siguranță în atac. S-a mers, în multe momente, pe experiența trioului Burlacu – Santana – Melnic, pentru ca faza ofensivă să producă puncte pe tabelă la capătul unor acțiuni individuale, în relație „unu la unu”, dar cum primii doi aveau să părăsească terenul în a doua repriză de prelungiri, situația CSM-ului se îngreuna vizibil.
Deși, la rândul său, și-a văzut echipa decimată de eliminări, rând pe rând Keyes, Căpușan, Andrieș și Sava luând loc pe bancă, antrenorul Cătălin Ștefănescu a rămas cu destule soluții la dispoziție în momentele de presiune. Fundașul american Jackson, dar și ploieștenii Movileanu și Damian și-au adus o contribuție decisivă în a doua repriză adițională în fluidizarea jocului ofensiv al oaspeților, dar chiar și în aceste condiții CSM-ul a avut șansa victoriei, la 105-106, cu 16 secunde rămase.
Lansat în „zero grade”, Carabulea a fost blocat în tușă, iar, pe ultima repunere, Melnic a aruncat dintr-un unghi incomod, cu doi oameni care i-au contestat execuția, astfel încât brăilenii s-au bucurat la finalul unui joc absolut nebun, care ar fi putut, însă, rula în orice sens. Cu un bilanț de două victorii și tot atâtea înfrângeri, în faza semifinală a Ligii 1, CSM Ploiești se va deplasa etapa viitoare în Capitală, pentru confruntarea cu Știința București, programată duminică, 18 februarie, cu începere de la ora 19:00.