Nicoleta Dumitrescu
La începutul acestei săptămâni a avut loc prima înfăţişare la instanţă în dosarul Mineriadei din 1990. Au fost agitaţie mare, huiduieli, inclusiv incidente. Unei persoane i s-a făcut rău, având nevoie de îngrijire medicală, unul dintre motive fiind acela că numărul părţilor prezente a fost foarte mare, în comparaţie cu sala de şedinţă, mult prea mică.
Citind, ieri, despre începerea acestui proces, mi-au revenit în amintire, ca dintr-un vechi film, frânturi cu imagini din timpul desfăşurării celebrei mineriade ce se tot derulau la începutul verii, la televizor, în anii ’90. După evenimentele din decembrie 89, ţara, din nou, fierbea…
În ce măsură, în acest dosar, adevărul-adevărat al evenimentelor petrecute atunci va ieşi la iveală, rămâne de văzut. Cutia Pandorei a fost deschisă însă şi, odată cu ea, cu siguranţă, vor fi răscolite şi alte „dureri” mai vechi.
Dosarul Mineriadei însă readuce în actualitate şi mărirea, dar mai ales decăderea unui domeniu care, cu zeci de ani în urmă, era un fel de „mândrie a ţării”.
Or, în ziua de astăzi, despre minerit se vorbeşte doar la trecut, domeniul ieşind, într-un fel de evidenţă negativă, numai atunci când, la vreo mină care mai este încă în exploatare, se mai întâmplă câte un eveniment nefericit, cu mineri prinşi în galerii şi care nu mai pot ieşi la suprafaţă.
Trecerea anilor a demonstrat, însă, că acest domeniu nu era de perspectivă, una dintre cauze fiind faptul că era nevoie de bani, nu glumă, pentru retehnologizare. Or, cum fonduri nu prea s-au găsit, mineritul a fost abandonat.
Numai că acest domeniu nu a fost singurul căruia i s-a pus cruce, tot din cauza faptului că nu s-au găsit fonduri pentru modernizare sectoarele sticlăriei, al mecanicii fine – şi lista poate continua – sunt doar o amintire.
Iar despre mărirea şi decăderea unor mari industrii nu pot să conştientizeze decât cei care, acum aflaţi la vârsta maturităţii, văd în locul unor vechi fabrici de renume – situaţia fiind valabilă inclusiv la nivelul judeţului Prahova – altceva. Ce anume? În cele mai multe dintre cazuri, aşa cum se întâmplă şi la Ploieşti, supermarketuri, amenajarea lanţurilor de magazine devenind o adevărată modă.
Problema este că despre mărire şi decădere nu se poate vorbi doar în industrie, ci şi prin agricultură, marile întinderi cu pomi fructiferi devenind, şi ele, tot triste amintiri.
Acum, în supermarketurile răsărite pe terenurile unor foste fabrici găseşti mere care, văzând cât de perfecte sunt, şi la aceeaşi mărime, ai impresia că au crescut pe ram ca într-un incubator, fiind măsurate zilnic cu şublerul ca să iasă toate la fel, ca şi când ar fi fost… clonate!
Sunt bune la gust fructele aduse din ţările calde? Asta nu mai contează, contează doar profitul. Cel mai trist este însă faptul că, „îmbălsămate” cu tot felul de substanţe cu scopul declarat de a se menţine verzi şi frumoase, fructele aduse din afară nu sunt, neapărat, şi bune de pus pe masă. Iar cum această industrie a falsificării a prins atât de mult teren, poate că aceia care sunt acum la guvernare şi susţin că sunt acolo ca să le fie mai bine românilor ar trebui, în primul rând, să se gândească la sănătatea acestui popor.
Asta mai ales în situaţia în care în foarte multe domenii există încă specialiști care pot readuce pe linia de plutire domeniile ajunse acum amintire!
