Petre Apostol

În 2009, la un an după ce Simona Halep ajungea pe locul 1 în clasamentul mondial de junioare, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan urca pe poziția a doua în aceeași ierarhie. La nouă ani distanță, sportiva din Sinaia a reușit să pătrundă în Top 100 în clasamentul mondial profesionist (WTA) și, în plus, săptămâna trecută a debutat sub culorile țării în competiția pe echipe organizată de Federația Internațională de Tenis – Fed Cup. Iar jucătoarea pe care a înlocuit-o în lotul României, la confruntarea din primul tur al Grupei Mondiale II, a fost chiar Simona Halep, în prezent pe locul 2 mondial, care nu a putut să evolueze, din motive medicale.
Reprezentativa României, condusă de căpitanul Florin Segărceanu, a întâlnit, la finalul săptămânii trecute, în Sala Polivalentă din Cluj, selecționata Canadei, din care au lipsit primele două jucătoare din ierarhia mondială, Eugenie Bouchard (locul 116 WTA) și Francoise Abanda (locul 123 WTA).
Ana Bogdan a evoluat în meciul de dublu, ieri, partidă mai mult demonstrativă, deoarece jucătoarele tricolore rezolvaseră deja soarta confruntării, câștigând primele trei meciuri de simplu, astfel: Sorana Cîrstea (locul 38 WTA) – Carol Zhao (locul 138 WTA) 6-2, 6-2, Irina Begu (locul 37 WTA) – Bianca Andreescu (locul 73 WTA) 6-3, 6-7(4), 6-2, Irina Begu – Katherine Sebov (locul 319 WTA) 6-2, 6-4.
Prin urmare Ana Bogdan (locul 86 WTA la simplu și locul 564 WTA la dublu) a făcut pereche cu Raluca Olaru (locul 45 WTA la dublu) în ultima partidă a confruntării dintre România și Canada, pentru formația de peste Atlantic evoluând Carol Zhao (locul 201 WTA la dublu) și Gabriela Dabrowski (locul 11 WTA la dublu).
În primul set, Bogdan și Olaru au revenit exemplar de la scorul de 4-2 pentru adversare, cu un break avantaj, pentru a încheia actul cu patru ghemuri consecutiv câștigate, scor 6-4, printre care două pe serviciul canadiencelor. Setul secund a aparținut echipei din Canada, care a dominat jocul, câștigând cu scorul de 6-1, realizând două breakuri, trimițând meciul în Super Tiebreak. Și de această dată canadiencele s-au impus, scor 10-6, momentul decisiv înregistrându-se de la scorul de 3-2 pentru tricolore, când Dabrowski și Zhao au punctat de cinci ori la rând.
Astfel, învingătoare cu scorul general de 3-1, România s-a calificat la barajul pentru promovarea în prima Grupă Mondială, unde va întâlni, în luna aprilie, una dintre echipele învinse în primul tur al eșalonului superior, tragerea la sorți urmând să aibă loc astăzi.