Luiza Rădulescu Pintilie

Vine spre noi, în aceste zile, o avalanşă de previziuni pentru anul 2018 de la astrologi şi numerologi, de la cititori în stele cereşti şi nemaîntâlnite alinieri de planete ori străvechi ascendenţe, de la psihologi şi maeştri în arta dezvoltării personale şi motivaţionale, de la sociologi, economişti, politologi şi politicieni, de la ghicitori în cărţi de tarot, în liniile întretăiate ale palmei ori deschizători de scrieri sfinte, de la seismologi şi designeri. Ce spune unul contrazice total sau parţial celălalt, moştenirea ca şi venită dispare sub savanta prezicere a celuilalt, harta împlinirilor se transformă cel mai adesea rapid într-una a dezastrelor şi când, mai rar, apare totuşi, consensul, tot se strecoară câte un „dar”, aruncat potrivnic de nu ştiu ce planetă retrogradă, duşman pe şapte ani al fericirii la care începusem să visăm cu ochii deschişi, motivaţi, evident, şi de calculele repetate obsesiv de guvernanţii vânzători de „lapte şi miere” !

Şi nu sunt cu mult mai fericiţi nici cei care s-au resemnat de la început sub avertismentele de lună neagră şi plată carmică pentru nu ştiu ce păcate din neam în neam! Şi, uite aşa, părem a fi cu toţii în acelaşi punct, fie că stăm în casă aşteptând să ne îmbogăţim peste noapte, cum au decis pentru noi astrele şi ne-au comunicat cei care pretind că le ştiu toate tainele, fie de teamă să nu se abată peste noi, de la cel dintâi pas făcut în stradă, dezastrul venit din complotul lui Venus cu Saturn şi Uranus.
Mai în glumă, mai în serios, poate că ar fi timpul să ne uităm ceva mai atent în calendare şi să observăm că au trecut deja patru zile din noul an, care se învecheşte deja cu fiecare oră , iar odată cu el şi noi! Dar mai ales să ne amintim că dincolo de tot ce e prestabilit, în destin, în astre, în strategiile guvernanţilor, în anticipări şi confirmări ciclice, în faţa prezentului şi a viitorului suntem, cum spunea cineva, ca în faţa unei bucăţi de lut căreia voinţa noastră îi poate da formă. E adevărat că viaţa rămâne şi în 2018 tot o călătorie pentru care nu avem tot timpul harta completă a destinaţiilor, că s-ar putea să ştim, ca şi în anii trecuţi, când plecăm, dar nu şi când şi unde ajungem, că un drum care ni se pare a fi cel mai bun e de fapt cel care se va închide şi că ar fi trebuit să îl alegem pe cel nepietruit şi să pornim mai degrabă în direcţia opusă. Şi nu ne referim, de această dată, la autostrăzile încremenite în „mari proiecte” şi la drumurile noastre toate despre care nici nu mai ştim dacă, aşa cum spune un cântec, se vor întâlni vreodată… Dar poate că tocmai de aceea viaţa a fost şi rămâne o uimitoare călătorie pentru fiecare dintre noi, iar „lecţia” pe care ne-o tot repetă este aceea că, în mare parte, noi suntem responsabili pentru unde vom ajunge. Că, nu de puţine ori, ne întâlnim destinul chiar pe drumul pe care am pornit sperând să ne ferim de el, dar şi că drumurile pentru care avem pantofii potriviţi ni se deschid exact atunci când noi am pornit în căutarea lor alegând alte cărări. Şi câteodată pantofi scumpi şi sclipitori, de firmă, când, pentru bucuria şi fericirea noastră, ar fi fost de ajuns să călcăm şi în picioarele goale potecuţa cu iarbă verde, înrourată, „tivită” cu parfumate flori de câmp ce ni se deschisese înainte, dar pentru care noi n-am ştiut să avem ochi!
Cu siguranţă, miile de stele pe care le vedem cu propriii ochi tremurând sau strălucind pe bolta cerească au lumina, frumuseţea, misterul şi rostul lor. Iar în imensitatea galaxiilor stelare vor fi stând încă multe secrete pentru noi pământenii, unele dintre ele posibil de descoperit chiar în acest an. Dar nu am nici cea mai mică îndoială că stelele destinului fiecăruia dintre noi îşi au locul şi în profunzimea cerului nostru interior. Cu toate alinierile sau tulburările interioare, cu toate nedescoperitele puncte ale hărţii personale, chiar şi când am mers pe multe drumuri prin propria viaţă şi suntem deja călători de cursă lungă. Aşa cum lumina nu ne e dată doar la ivirea zorilor, ci şi dinspre razele unui soare lăuntric, risipitor de umbre şi de întuneric cu cât îl lăsăm mai mult să strălucească în interiorul şi împrejurul nostru. Fiindcă mai e un lucru pe care ar trebui să ni-l amintim, poate, ceva mai des în 2018. Acela că, la vreme de cumpănă, soarta are mereu pregătită pentru noi o portiţă. Câteodată chiar şi acolo unde, la prima vedere, la cel dintâi gând, la certitudinea care ni se pare fără de fisură, credem că suntem în faţa unui zid de netrecut. Uneori, zărim noi înşine zăvorul pe care, apăsându-l, putem trece dincolo de pragul captivităţii, al deznădejdii, al lipsei de perspectivă care ne încorseta, alteori ne ajută să îl vedem vreun tovarăş cu care ne-am însoţit, mai puţin ori mai mult, pe drumul călătoriei noastre, fiindcă nicio întâlnire nu e întâmplătoare, iar oamenii vin şi pleacă mereu cu un rost în viaţa noastră. Poate e chiar cel cu care am schimbat puţine vorbe acolo în gara din care am cumpărat acelaşi bilet, ori pe bancheta trenului ce ne-a dus dintr-un loc în altul, sau- cine ştie ?- cel care a coborât cu o staţie mai devreme ! Cum mi-a spus mie, nu cu foarte mult timp înainte de a se încheia 2017, un excepţional pictor, ceva ce ştiam foarte bine, dar mi-a apărut dintr-o dată în luminile altui înţeles: când ridicăm privirea spre cer vedem zburând nu numai avioanele, ci şi aripile păsărilor!…
Vor fi având astrologii relaţiile lor privilegiate cu stelele. Nu neg că stăpânesc, poate, priceperea de a desena în complicatele lor astrograme drumul Soarelui, al Lunii, al planetelor de tot felul şi de a identifica punctele de întâlnire cu drumurile pământene şi omeneşti ale călătoriei noastre prin viaţă în acest an. 2018 curge spre noi şi dinspre stelele cerului şi nu trebuie să încetăm să ridicăm privirea spre a le vedea strălucind. Iar când nu sunt stele, vor fi fiind avioane sau păsări în zbor. Dar poate că e timpul să nu mai întârziem şi, în călătoriile din 2018, să ne luăm mai des drept stele călăuzitoare pe acelea care luminează cu mult mai aproape de noi, chiar pe lăuntrica noastră boltire stelară. Drum bun şi înstelat tuturor !