Circa 61% dintre persoanele care trag primul fum de ţigară devin, cel puţin temporar, fumători dependenţi, sugerează o analiză a datelor colectate de cercetătorii de la Universitatea Queen Mary din Londra.
Constatările sondajului de opinie efectuat în rândul a 215 mii de persoane, publicate în revista de specialitate „Nicotine & Tobacco Research”, oferă noi informaţii cu privire la prioritizarea eforturilor de reducere a consumului în rândul adolescenţilor, conform sciencedaily.com.
„Aceasta este prima cercetare documentată la o scară atât de largă care a arătat că o singură experienţă este suficientă pentru a declanşa comportamentul adictiv, chiar dacă numai pe o perioadă limitată de timp,” declară autorul principal al studiului, profesorul Peter Hajek de la Universitatea Queen Mary.
În dezvoltarea dependenţei, trecerea de la simpla experienţă la practicarea zilnică este un reper deosebit de important întrucât implică faptul că o activitate recreaţională se poate transforma rapid într-o nevoie compulsiva.
„Am constatat că rata de conversie de la fumătorul de ocazie la fumătorul dependent este surprinzător de mare, ceea ce confirmă importanţa prevenirii fumatului, în special în rândul tinerilor,” adăugă autorul.
Puţini nefumători care încearcă pentru prima dată ţigara electronică continuă să fumeze cu o frecvenţă zilnică
„Am fost îngrijoraţi cu privire la apariţia ţigărilor electronice pe piaţă, care ar putea crea dependenţă la fel cum se întâmplă în cazul ţigărilor obişnuite, însă concluziile sondajelor de opinie au fost surprinzătoare în acest sens. Este curios faptul că puţini nefumători care încearcă pentru prima dată ţigara electronică continuă să fumeze cu o frecvenţă zilnică, în timp ce un procent atât de mare dintre cei ce încearcă ţigara obişnuită devin dependenţi. Aceasta ne arată că nicotina nu este singura problemă atunci când vine vorba despre formarea adicţiei,” adăugă autorul.