• Este esenţial ca, înainte de a lua un medicament, să citim prospectul, pentru a afla ce reacţii adverse ar putea avea. Raportul beneficiu – risc trebuie întotdeauna luat în considerare atunci când se prescrie sau se administrează un medicament, de aceea, efectele adverse trebuie luate în considerare. În majoritatea cazurilor, reacţiile secundare nu sunt grave şi reversibile. De asemenea, nu toată lumea reacţionează asemănător la acelaşi tratament medicamentos. În alte cazuri, reacţiile nu apar imediat, ci la o distanţă de 7-21 de zile, informează Click.

• Studii epidemiologice recente au arătat că majoritatea adulţilor prezintă două până la patru episoade de răceli pe an, pe când copiii contractează până la 10 răceli anuale. Acest lucru reflecta o scădere a capacităţii sistemului imunitar în rândul întregii populaţii, cauzată de mai mulţi factori, printre care se numără: alimentaţia greşită (bazată pe alimente sărace în vitamine şi minerale), sedentarismul cu implicaţiile sale grave asupra organismului şi poluarea. Beneficiile aduse organismului de către zinc şi vitamina C sunt de netăgăduit, ambele având efecte asemănătoare, reuşind să se potenţeze reciproc. Atât zincul, cât şi vitamina C sunt recunoscute ca fiind extrem de eficiente în prevenirea şi tratamentul răcelilor, scrie doctorulzilei.ro.

• Există plante care hrănesc creierul. Una dintre plantele adaptogene cele mai cunoscute este Rhodiola. Îmbunătăţeşte funcţia cognitivă, reduce stresul, creşte energia mentală şi puterea de concentrare, sporeşte capacitatea de învăţare şi de a fi atent mai mult timp. Rădăcină de Maca poate să dea energie fizică şi psihică. La fel ca şi celelalte plante adaptogene, Maca reduce stresul, ameliorează depresia şi calmează stările de anxietate prin stimularea activităţii cerebrale. Maca acţionează în două zone importante ale creierului: hipotalamusul şi glanda pituitară. Astfel, dă un impuls pozitiv şi creşte capacitatea de concentrare, relatează Libertatea pentru femei.

• Produsele procesate, cum sunt chips-urile, cerealele, covrigeii, care conţin o cantitate mare de sare sau zahăr, ar trebui evitate de cei care suferă de hiperaciditate. Un studiu a arătat că persoanele care au o alimentaţie care cuprinde o cantitate mare de sodiu se pot confrunta des cu hiperaciditate. La fel de nocive pentru sănătatea stomacului sunt şi alimentele prăjite. Multe dintre băuturile alcoolice nu sunt foarte acide. Cu toate acestea, berea, lichiorul şi vinul pot provoca creşterea nivelului de aciditate, potrivit Click pentru femei.