Petre Apostol

Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti a încheiat anul 2017 cu o victorie în minimum de seturi pe terenul vicecampioanei la zi SCM U Craiova, în cadrul etapei a II-a din faza întâi a Diviziei A1, desfăşurată la finalul săptămânii trecute. Astfel, echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu s-a menţinut pe locul secund în clasament, după ce şi Steaua Bucureşti a câştigat, de asemenea, în minimum de seturi duelul cu Dinamo Bucureşti, pe teren propriu, duminică.
Prin urmare, diferenţa dintre Steaua Bucureşti şi Tricolorul LMV Ploieşti a rămas de două puncte în favoarea trupei din Capitală, singura din România care a reuşit să învingă formaţia prahoveană în acest sezon competiţional, până acum, chiar de două ori. În schimb, în campionat, Steaua a suferit un singur eşec, în tur, pe terenul formaţiei Dinamo.
Olteanu şi compania au reuşit, în schimb, să treacă de complexul „Steaua” în Cupa României, acolo unde au eliminat formaţia roş-albastră în sferturile de finală, după două victorii similare cu succesele obţinute de bucureşteni în campionat (scor 3:0 pe teren propriu, respectiv 3:2 în deplasare) în meciurile directe.
Totodată, de menţionat că Tricolorul LMV Ploieşti încheie anul cu un avantaj de trei puncte faţă de a treia clasată, CS Arcada Galaţi. Însă, echipa de pe malul Dunării are un meci mai puţin disputat, având reprogramată partida din etapa desfăşurată în weekend pentru începutul anului viitor, preferând să se concentreze pentru returul din 16-imile de finală ale CEV Cup, de mâine, cu Kladno, după înfrângerea în tiebreak din manşa tur, din Cehia. Iar în meciul amânat din campionat gălăţenii sunt mari favoriţi la obţinerea celor trei puncte puse în joc, urmând să întâlnească, pe teren propriu, echipa de pe penultima poziţie a ierarhiei.
De remarcat faptul că următorul meci oficial al ploieştenilor va fi chiar contra echipei gălăţene, la reluarea campionatului, pe 13 ianuarie 2018, în Sala „Olimpia”.
După 13 etape disputate, campioana Volei Municipal Zalău ocupă de-abia locul al patrulea, pierzând cu primele trei clasate, însă doar Tricolorul LMV s-a impus în Sălaj, Steaua şi CS Arcada evoluând pe teren propriu cu deţinătoarea titlului.

Rezultatele etapei de la finalul săptămânii trecute:
SCM U Craiova – Tricolorul LMV Ploieşti 0:3
(24:26, 23:25, 17:25)
CSM Bucureşti – CSU UV Timişoara 3:0
(25:22, 25:21, 25:16)
CS Unirea Dej – Explorări Baia Mare 3:2
(19:25, 25:22, 21:25, 25:21, 15:10)
Volei Municipal Zalău – CS „U” Cluj 3:0
(25:22, 25:16, 25:16)
Steaua Bucureşti – Dinamo Bucureşti 3:0
(27:25, 25:18, 25:14)
Arcada Galaţi – CSŞ 2 CNE Baia Mare, meci reprogramat pentru 6.01.2018

Clasament
1. Steaua Bucureşti 13 11 1 0 1 37:7 35
2. Tricolorul LMV 13 10 1 1 1 35:10 33
3. CS Arcada Galaţi 12 9 1 1 1 32:12 30
4. Municipal Zalău 13 8 2 0 3 32:13 28
5. CSM Bucureşti 13 7 1 1 4 27:19 24
6. SCM U Craiova 13 6 0 0 7 20:22 18
7. Dinamo Bucureşti 13 5 0 2 6 23:26 17
8. CS Unirea Dej 13 3 2 2 6 21:29 15
9. Explorări Baia Mare 13 2 2 3 6 20:32 13
10. Universitatea Cluj 13 3 0 2 8 10:15 11
11. CSŞ 2 CNE B. Mare 12 1 2 0 9 9:32 7
12. CSU UV Timişoara 13 0 0 0 13 2:39 0