•  Prazul este un tonic pentru persoanele care postesc. „Bogat în mucilagii cu efect îndulcitor, această legumă este un aliment ideal pentru suferinzii de boli digestive. Substanţele mucilaginoase vegetale din compoziţia legumei protejează şi regenerează mucoasa intestinului gros şi subţire, stimulând fixarea microorganismelor pozitive în intestin. Datorită efectelor diuretice, dieta cu praz este ideală pentru suferinzii cardiaci, reumatici, hepatici şi pentru cei cu afecţiuni renale”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, citat de Click.
  •  După o extracţie dentară, timp de două ore nu se mănâncă, nu se bea apă. Aceste reguli stricte sunt pentru a oferi timp organismului să formeze un cheag protector în zona lezată. În urma scoaterii unei măsele se poate dezvolta o infecţie dacă pacientul nu urmează cu stricteţe recomandările stomatologului. Atunci când mâncaţi, după cele două ore de la extracţie sau orice altă intervenţie chirurgicală la nivelul cavităţii bucale, nu consumaţi alimente foarte reci sau foarte fierbinţi pentru că ele pot distruge cheagul format în alveola pe baza căruia se face vindecarea, informează Libertatea pentru femei.
  •  Fructele cu coaja lemnoasă reduc riscul apariţiei bolilor cardiovasculare. Persoanele care consumă în mod regulat fructe cu coaja lemnoasă, cum ar fi nucile, au un risc mai mic de boli cardiovasculare, comparativ cu cele care le consumă rar. Chiar şi alunele au un efect benefic asupra arterelor şi inimii, susţin autorii studiului menţionat. Ei au analizat dosarele medicale, stilul de viaţă şi obiceiurile alimentare a mai mult de 210.000 de angajaţi din serviciile de sănătate. În decurs de mai mult de 20 de ani de cercetări, 14.136 de participanţi au avut probleme cardiovasculare – 8.390 dintre aceştia au fost afectaţi de boli coronariene şi alţi 5.910 au suferit accidente vasculare cerebrale, scrie Rador, citat de site-ul descoperă.ro.