Petre Apostol

Echipa campioană la popice feminin, Conpet Petrolul Ploieşti, a bifat cea de-a doua victorie din actuala ediţie de campionat, învingând, duminică, pe Rapid Bucureşti, în ultima etapă a turului. Meciul s-a disputat în sala clubului Conpet, din Ploieşti, deşi Rapid a fost gazdă, echipa din Capitală desfăşurându-şi activitatea tot în arena ploieşteană, din cauza lipsei unei săli în Bucureşti.
După ce învinsese, anterior, pe teren propriu, pe eterna rivală Electromureş Romgaz Târgu Mureş, scor 6-2, echipa ploieşteană nu avea cum să se împiedice în duelul cu Rapid Bucureşti. Iar Conpet Petrolul Ploieşti s-a impus categoric, scor 7-1 (3092-2904 popice doborâte, 19,5-4,5 manşe câştigate).
De remarcat introducerea junioarelor Mihaela Dumitru şi Ana Costache în ultimul schimb al echipei ploieştene, care, alături de Alice Vasile, au contribuit cu 487 de popice doborâte, toate cele trei câştigând manşele lor.
Conpet Petrolul Ploieşti încheie, astfel, prima parte a campionatului în fruntea ierarhiei, pe locurile următoare situându-se Electromureş, respectiv Rapid.
Rezultatele celor două echipe au fost următoarele:
Rapid Bucureşti: Maria Enescu 480 popice doborâte (0 manşe câştigate/0 puncte de echipă), Luminiţa Dobre (cpt.) 524 p.d. (3/1), Denisa Marin 488 p.d. (0,5/0), Andreea Băicoianu 487 p.d. (1/0), Gabriela Ciorascu 456 p.d. (0/0), Ştefania Şchiopescu 469 p.d. (0/0).
Conpet Petrolul Ploieşti: Luminiţa Dogaru 556 popice doborâte (4 manşe câştigate/1 punct de echipă), Cristina Samson 518 p.d. (1/0), Nicoleta Trifan 528 p.d. (3,5/1), Elena Mihai 486 p.d. (3/1), Daniela Lăcătuşu (cpt.) 517 p.d. (4/1), Mihaela Dumitru/Ana Costache/Alice Vasile 487 p.d. (4/1).
Pentru echipa ploieşteană urmează participarea în cea de-a treia etapă a Cupei României, programată la Cluj Napoca, la începutul lunii viitoare, competiţie în care se află pe locul al doilea. Runda respectivă, penultima a competiţiei, va fi decisivă pentru prahovence, acestea având nevoie să se situeze înaintea deţinătoarei trofeului, Electromureş, pentru a mai spera la adjudecarea victoriei finale, mureşencele având două puncte avans în clasament, în acest moment.