CSŞ 2 CNE Baia Mare – Tricolorul LMV Ploieşti, astăzi, ora 18:00

Petre Apostol

Divizia A1 la volei masculin programează la finalul acestei săptămâni cea de-a cincea etapă din faza preliminară. Pentru echipa Tricolorul LMV Ploieşti urmează o nouă confruntare cu nou-promovata CSŞ 2 CNE Baia Mare, pe care a întâlnit-o şi în turul întâi din Cupa României, tot în deplasare, la finalul lunii septembrie. REINTALNIRE 56 B
În acel joc, primul duel direct oficial, elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu s-au impus categoric, scor 3:0 (25:14, 25:17, 25:13), dar gruparea băimăreană a evoluat fără jucătorii străini cooptaţi în lot în inter-sezon, deoarece nu aveau încă transferurile finalizate. Astfel că acum meciul se anunţă unul mai dificil pentru ploieşteni.
Totuşi, Olteanu şi compania pornesc ca favoriţi în meciul de la Baia Mare, având în vedere faptul că aceştia vizează titlul naţional, iar în ultimele partide au demonstrat că jocul a început să se lege, cel mai important lucru, ca urmare a schimbării aproape în totalitate a lotului faţă de sezonul trecut. După ce a debutat cu o înfrângere drastică pe terenul Stelei, echipa ploieşteană şi-a revenit, urcând treptat în clasament, unde, după patru etape, ocupă locul al patrulea, cu opt puncte acumulate. REINTALNIRE 56 C
Pentru ploieşteni se poate spune că meciul de la Baia Mare reprezintă o „gură de oxigen” în campionat, după ce în primele patru partide au întâlnit numai echipe cu şanse la podium, acum jucând cu o formaţie care încearcă să ia pulsul primei divizii naţionale. Cu toate acestea, elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu nu trebuie să subestimeze gruparea ardeleană. Iar, ţinând cont şi de experienţa unor jucători din lot, precum Bogdan Olteanu, Laurenţiu Lică sau Aleksandar Milivojevic, acest lucru cu siguranţă nu se va întâmpla, mai ales că echipa ploieşteană are în stafful tehnic şi pe unul dintre cei mai valoroşi statisticieni din campionatul României, grecul Kountouridis Panagiotis.
Ploieştenii se deplasează la Baia Mare cu un moral foarte bun, având în vedere victoria rapidă din etapa precedentă, pe teren propriu, cu CSM Bucureşti, echipă care ocupa locul al doilea la acel moment în clasament şi care nu înregistrase până atunci nicio înfrângere fără punct câştigat. Totodată, şi CSŞ 2 CNE Baia Mare are un moral bun înaintea meciului din această seară, după ce, în runda trecută, a bifat primul succes din actualul sezon competiţional, învingând în deplasare pe o altă nou-promovată, CSU Universitatea de Vest Timişoara (invitată în prima divizie, după retragerea Volei Club Caransebeş), scor 3:1 (25:21, 15:25, 25:16, 25:16). Astfel, cu trei puncte acumulate, echipa antrenată de Virgil Rău şi Roxana Rău se află pe penultima poziţie, devansând doar trupa din Timişoara. Dar, trebuie spus faptul că CSŞ 2 CNE Baia Mare a realizat câteva meciuri bune în duelurile din deplasare cu SCM U Craiova şi CSM Bucureşti, însă fără să reuşească să câştige vreun set.
Pe teren propriu, băimărenii au mai jucat o singură dată în această ediţie de campionat, în etapa a doua, cedând în minimum de seturi cu CS Arcada Galaţi, scor 13:25, 19:25, 17:25.
În ceea ce priveşte statisticile dintre cele două echipe în acest sezon, la atac nu există o diferenţă mare între formaţii, ploieştenii având o eficienţă de 28%, iar băimărenii – de 26%. La puncte din blocaj, în schimb, Tricolorul LMV este cu mult peste adversara din această seară, cu o medie de 2,24 blocaje pe set (17 seturi), în comparaţie cu doar 0,93 blocaje pe set (15 seturi), de partea gazdelor.
În plus, un alt capitol la care ploieştenii se numără printre liderii campionatului este cel al punctelor reuşite din serviciu, cu 26 de aşi realizaţi, pentru o medie de 1,53 de aşi pe set. CSŞ 2 CNE Baia Mare nu a înregistrat decât 11 aşi, cu o medie de 0,93 puncte din blocaj pe set.
De asemenea, eficienţa la preluare este un alt atu al elevilor antrenaţi de Stancu şi Marinescu, înregistrând 53% recepţie pozitivă, respectiv 43% perfectă. Dar, şi ardelenii s-au descurcat relativ bine la acest capitol, cu 46% recepţie pozitivă, respectiv 38% perfectă.
În privinţa performanţelor individuale, principalul marcator de la Tricolorul LMV Ploieşti este Laurenţiu Lică, înregistrând 50 de puncte în cele patru partide disputate în campionat, cu o medie de 12,5 puncte pe meci, respectiv 3,3 puncte pe set. De partea cealaltă Ristic Srecko este liderul echipei din Baia Mare, cu 42 de puncte reuşite, având o medie de 10,5 puncte pe meci, respectiv 3,2 puncte pe set. Totodată, Nikita Stulenkov este liderul echipei ploieştene la puncte din blocaj, cu o medie de 0,71 blocaje pe set, în vreme ce, la acest capitol, de la CSŞ 2 CNE Baia Mare s-a remarcat fostul jucător de la Tricolorul LMV, Vladan Aleksic, cu 0,50 puncte din blocaj pe set. Tehnicienii echipei ploieştene vor încerca, dacă se va putea, mai mult ca sigur, să-şi menajeze dintre titulari, mai ales că la mijlocul săptămânii viitoare este programată o nouă etapă intermediară, Olteanu şi co. urmând să joace tot în deplasare, cu CSU Universitatea de Vest Timişoara, marţi, de la ora 18:00, în devansul rundei. Ploieştenii vor avea, însă, timp să-şi revină după această deplasare lungă în vestul ţării, deoarece vor evolua în meciul care va închide etapa a şaptea, luni, 6 noiembrie, de la ora 18:00, când vor primi vizita echipei Dinamo Bucureşti, o altă nou-promovată, partidă care va fi televizată.
Partida dintre CSŞ 2 CNE Baia Mare şi Tricolorul LMV Ploieşti urmează să fie arbitrată de către Paul Szabo-Alexi (Oradea) şi Cristian Şanta (Cluj Napoca), iar ca observator din partea federaţiei a fost delegat Vasile Duşa (Zalău).
Etapa a început de ieri seară, cu cel mai atractiv meci al rundei, între primele două clasate ale ierarhiei, CSA Steaua Bucureşti – ocupanta locului secund – primind vizita campioanei en-titre şi lideră la zi a clasamentului, Volei Municipal Zalău.
Astăzi se vor disputa şi celelalte meciuri ale etapei, astfel:

CSM Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti, ora 17:00
SCM U Craiova – Universitatea Cluj, ora 17:30
CS Unirea Dej – Universitatea de Vest Timişoara, ora 18:00
Arcada Galaţi – Explorări Baia Mare, ora 18:30