Ana Maxim

Teatrul de Revistă Majestic din Ploiești împlinește 60 de ani de la înființarea sa, la inițiativa actorului Toma Caragiu, care a deținut și funcția de director al teatrului ploieștean între anii 1953-1965. Manifestările dedicate acestui eveniment durează trei zile și oferă publicului ocazia de a reîntâlni îndrăgiți interpreți de muzică ușoară ce aparțin mai multor generații. Ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor a fost prezentat spectacolul “Armistițiu cu morile de vânt”, iar astăzi, pe aceeași scenă, de la ora 18.30, va avea loc spectacolul “My fair lady”. Mâine, iubitorii acestui gen de artă sunt așteptați la spectacolul aniversar “Majestic 60”, ce va fi prezentat – de la ora 18.30 – în sala teatrului ploieștean. Spectacolul reunește unele dintre cele mai frumoase momente din producții emblematice ale secției prezentate de-a lungul anilor. Alături de soliști, balerini și orchestra Teatrului de Revistă Majestic, pe scenă vor evolua artiști de renume, care au colaborat de-a lungul timpului cu Teatrul „Toma Caragiu”: Daniel Iordăchioaie, Aurelian Temișan, Corina Chiriac, Horia Moculescu, solista Georgeta Mihalache, care a făcut parte din distribuția spectacolelor de estradă cu câteva decenii în urmă. Publicul îi va putea revedea, de asemenea, pe Nico, George Capanu, Daniela Răduică, Ana Maria Mirică, Romeo Zaharia, George Frîncu, Mirel Mâneru etc. Teatrul de Revistă a luat ființă în anul 1957, ca secție a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, la inițiativa lui Toma Caragiu – director al instituției pe atunci – și a unei echipe formate din Sandu Anastasescu, umorist-textier, Alexe Marcovici, actor-regizor și Nelu Danielescu, afis teatru 2compozitor-dirijor. Administrația locală a repartizat atunci, provizoriu, drept sediu, Grădina de vară din centrul orașului, iar primul spectacol realizat după înființarea acestei secții s-a intitulat “Mistere la Estradă“. “Toma Caragiu a avut inițiativa să prezinte publicului o revistă bulevardieră, a văzut că are mare succes, a continuat să includă astfel de producții în repertoriu și așa a luat ființă practic Secția de Revistă”, ne-a precizat șeful secției Revistă a teatrului ploieștean, actorul George Frîncu.
“Din primii ani ai Teatrului de Revistă avem tone de fotografii, păstrăm și afișe din anii ’70-’80. Cu prilejul aniversării a 60 de ani de la înființarea secției, în holul teatrului și în holul Casei de Cultură a Sindicatelor sunt deschise expoziții cu afișe ale unor spectacole mai vechi. Unele au fotografii alb-negru, pe care au fost aplicate culori cu pensula. Afișele erau pictate de scenografi. Din anii ’60-’70 nu au mai fost păstrate costume, dar există în depozite costume de la sfârșitul anilor ’80. Costume din spectacole mai vechi sunt expuse și în holul teatrului, în aceste zile”, ne-a mai precizat George Frîncu. Printre cei care au colaborat de-a lungul timpului cu Teatrul de Estradă din Ploiești s-au regăsit: regizorul Alexandru Bocăneț, coregraful Cornel Patrichi, scenografa și creatoarea de modă Doina Levintza, compozitorul Ion Cristinoiu, Costin Premac – balerin, regizor, Mihai Orosz – maestru balet, Paul Ionescu – dirijor, Tantzi Premac – solistă balet și mulți alții. După 1991, s-a lansat o echipă care a creat noi spectacole valoroase, formată din Marcela Timiraș – maestru coregraf si regizor; Viorel Gavrilă – direcția muzicală și compozitor; Ovidiu Pascal – decoruri; Theodora Dinulescu – costume. În ultimii ani, printre producțiile care au avut mare succes s-au numărat : Broadway via Ploiești, Călători în voia sorții, Mereu învinși, Nevastă-mea se mărită, Bonsoir Paris, Şlagăre în revenire, My fair lady.