Un concert dedicat Zilei Armatei Române și Zilei Regelui va fi susținut, mâine, la Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești începând cu ora 19.00, în program fiind lucrări din ciclul “Integrala lucrărilor simfonice de Richard Strauss”. Cu maestrul Radu Postăvaru la pupitrul orchestrei și solistul invitat Horia Maxim – pian, programul se constituie din trei lucrări semnate de Strauss: „Marș Festiv”, „Burlesca” în re minor pentru pian și orchestră și Poemul simfonic „Așa Grăit-a Zarathustra”, celebru în toată lumea pentru partea de început a partiturii, intitulată “Răsăritul”, ce a fost inclusă în coloana sonoră a filmului “Odiseea Spațială”.
„Marșul Festiv” pentru orchestră în Do major, compus de Strauss la vârsta de 24 de ani, este o lucrare ce uimește prin grandoare, mai cu seamă că a fost scrisă la o vârstă foarte fragedă. Despre „Burlesca” în re minor pentru pian și orchestră, numită inițial “Scherzo” și compusă la doar 21 de ani, s-a spus nu doar că este “de necântat” din cauza dificultății, ci și că e “scrisă pentru o mână de bărbat”. În timp a ajuns să devină una dintre favoritele pianiștilor iar virtuozitatea, tușeul și tehnica impecabilă a lui Horia Maxim, artistul pianist invitat mâine, vor scoate și mai mult în evidență frumusețea lucrării.
În partea a doua a Concertului va răsuna celebrul poem simfonic “Așa Grăit-a Zarathustra”. Partitura cu conținut programatic și caracter narativ a fost inspirată de tratatul filozofic cu acelaşi nume al lui Friedrich Nietzsche, lucrare care tratează problema divinității într-un mod inedit pentru epoca respectivă, cuprinzând celebra formulare „Dumnezeu a murit” și vorbind despre “eterna recurență a EU-lui”. Biletele sunt disponibile atât online, pe www.filarmonicaploiesti.ro, cât şi la Casa de Bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti şi la Agenția Teatrală, la prețuri de 20 de lei – întreg, 15 lei – pensionar și 10 lei – elev și student.