Liderul grupului minorităților naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, a declarat, ieri, în plenul Parlamentului, că România își dorește relații de cooperare și bună vecinătate cu Ucraina și sprijină parcursul european al acestei țări, menționând, însă, că respectarea drepturilor minorităților este un lucru de nenegociat, potrivit Agerpres.
„România își dorește relații de cooperare și de bună vecinătate cu Ucraina pentru că este în interesul României, dar România își dorește ca Ucraina să aibă un parcurs european normal și sprijină acest parcurs pentru că este în interesul României. Numai că parcursul european înseamnă printre foarte multe alte lucruri și lucruri care sunt de nenegociat. Aceste lucruri care țin de respectarea drepturilor omului, cetățeanului și de respectarea drepturilor minorităților sunt de nenegociat. Dreptul cel mai important al unei minorități naționale este dreptul la propria identitate. Este de nenegociat. Dreptul la identitate înseamnă, în primul rând, dreptul de a învăța limba și în limba maternă și de a folosi această limbă, este un drept de nenegociat și de asigurat din partea statului în care minoritatea respectivă trăiește”, a afirmat Varujan Pambuccian.
El a spus că deputații minorităților naționale sprijină declarația Parlamentului referitoare la modificarea Legii educației în Ucraina.
„Noi nu numai că sprijinim această declarație și absolut orice acțiune menită să ducă lucrurile în normalitate în Ucraina sau oriunde e nevoie de această normalitate, dar ne și oferim, cu experiența pe care o avem, cu oamenii pe care îi cunoaștem în țările respective, să contribuim activ ca aceste drepturi fundamentale de nenegociat să fie aplicate așa cum trebuie și într-o țară în care interesul României este să existe un parcurs european, ca relațiile să fie de cooperare și de bună vecinătate”, a adăugat Pambuccian.
Parlamentul, reunit în ședință comună, a adoptat, cu unanimitate de voturi, o declarație referitoare la drepturile minorităților din Ucraina ca urmare a modificării Legii Educației în această țară, care aduce modificări învățământului în limbile minorităților, senatorii și deputații adresând un apel pentru soluționarea cât mai grabnică a actualei situații.