În următorii doi ani, va fi realizată o Cartă albă a principalelor probleme din Sănătate în cadrul Programului Healthcare & Quality of Life, dezvoltat de Institutul Aspen România lansat ieri, după cum a declarat, pentru AGERPRES, președintele Societății Române pentru Microbiologie, Alexandru Rafila. „Acest program sprijinit de Institutul Aspen (…) nu face altceva decât să aducă la aceeași masă decidenții politici, reprezentanții pacienților, ai profesioniștilor din sănătate și industriei farma încât să reușim (…) să generăm o
Cartă albă a principalelor probleme pe care le identificăm în Sănătate și care ne dorim să fie rezolvate într-un mod sustenabil pentru o perioadă de timp care să depășească un ciclu electoral și să fie asumată de toți actorii prezenți la această întâlnire”, a spus Rafila. El a afirmat că acest demers este foarte important mai ales în contextul în care România va deține președinția Consiliului UE în anul 2019. „Trebuie să ne definim foarte bine prioritățile în acest sens”, a punctat Rafila, la workshopul de deschidere a programului Aspen Healthcare & Quality of Life, desfășurat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
Programul își propune să extindă sfera dezbaterilor privind politicile publice de sănătate, să susțină o reformă sustenabilă a sectorului și să dezvolte o comunitate dedicată programului, cu membri atât din sectorul public și privat, cât și din societatea civilă și mediul academic.
Pentru perioada 2017 — 2018 a programului, un obiectiv-cheie este reprezentat de identificarea priorităților în contextul Președinției Române a Consiliului Uniunii Europene din 2019.Workshopul de ieri a reunit decidenți, specialiști renumiți din sectorul medical, experți în domeniul sănătății, tehnologiilor medicale și sectorului farma, reprezentanți ai mediului academic și cercetători, precum și lideri din mediul de business de profil, cu rol semnificativ în dezvoltarea politicilor de sănătate.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAnecdote
Articolul următorTelefoane si adrese utile