Florin Tanasescu
Și ce zici, Doamne, îmi faci niște favoruri ? Unele mici. Nu am pretenții la onoruri sau viață veșnică. Ori sufletul prin rai. Oh, nu! Ascultă-mi ruga, socotește-te bine și apoi vezi ce-ți cer! Că înmiit te-oi răsplăti și eu acolo-n Cer.
Așa că, fă-mă Doamne, nesimțit, fiindcă mi-e clar: am îmbătrânit în țara unde deștepții se-ntrec în vorbe rele, iar eu, ca prostul, nu-mi știu rostul vieții. Iar o dilemă de felul “Ce e rău și ce e bine te întreabă și socoate” nu-și are rostul, zău. Prostul le știe pe toate.
Ba, poți să faci din mine chiar otreapă, să șteargă toți cu mine pe jos. Chiar lumea-ntreagă. Că, sincer, nu știu ce m-a apucat, dar eu de neam și țară m-am cam săturat. (Era să zic că și de tine, da-i păcat!)
Al doilea Iuda aș putea să fiu, chiar, Doamne. Nu-i greu, să știi. O, dac-ai avea habar câți mi-au ieșit în cale! Nici Ție nu-ți vine a crede și nici nu-ți poți închipui. Dar, despre astea ți-oi povesti când voi muri.
O, da, și Iude am întâlnit, firește. Da, știu, istoricul ceresc de ele nici nu pomenește. Dar, sunt aicea, crede-mă, nu cerceta. Că devii – mă iartă, Doamne – nebun de le-nțelegi.
Sărutul? Nu-i greu să-l dau, la vremi ca azi. E chiar o bagatelă să fii un fariseu și să trăiești în lumea-n care cioclii ațâță dracii. Iar la iveală ies, ziua în amiaza-mare, vârcolacii. Deci, și eu pot pupa fără de jenă chiar prima icoană ieșită în biserică, în cale, sau crucea morților ieșiți din morga de spitale. Că pentru unii, asta-i tot un drac.
Fă-mă, deci, Doamne, de poți și mai hain decât hainii lumii. Fă-mă să mă bucur de-nmormântări, de accidente, de inundații, case arse. Ce să mai zic? De tot tacâmul de grozăvii ce bântuie prin lume. Că astea nu mai sunt azi motiv de stupoare, ci de deschis, la ceasul știrilor de seară, televizoare.
Da, vreau chiar să-mi zică lumea: “Creasta ți-e smulsă și rară, zisei. Deci vii, desigur, dintre mișei!”. Și, zău, că m-aș simți în largul meu și mai contemporan cu contemporanii mei. Zic ceva rău?
Poți să mă faci chiar și mincinos. La o adică, chiar invidios – precum sunt alții – pe succesul altora. Că, nu-i așa?, a fi nemernic sau netrebnic nu este complicat să fii. Mai greu e om între oameni să devii. În rest, deși o știi, eu ți-o repet, că sunt onest: “Homo homini lupus est”.
Fă-mă să uit, să uit de tot ce m-a-nvățat învățătoarea mea din clasa–ntâi: Că nu e bine să mănânci, nicicând, niciunde, în fața nimănui flămând. “Așa ceva să nu-ți treacă vreodată-n gând”. Ba vreau să-mi treacă. Fă-mă să uit de “Sărut–mâna”, „Bună ziua”, și alte chestii de-astea, retrograde, de care râd copiii.
Asta mi-e vrerea, Doamne, de ai timp să m-asculți. Ăsta-i sărutul leprosului ce-l poți da, dacă mai ai și Tu ceva sfânt… Dar, dintre toate, cea mai fierbinte rugăminte a mea e asta: Tu, Doamne, fă-mă Iudă și în faptă și în gând.
Numai așa mai pot spera să am un viitor pe-aicea, pe pământ.
