V. Stoica

Pachetele din programul guvernamental “Lapte și corn” vor ajunge cu întârziere de o săptămână în unitățile școlare din județul Prahova. Potrivit declarațiilor președintelui Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, procedura de atribuire se află în ultima fază de dinaintea semnării contractului de furnizare a produselor pentru preșcolari și școlari, aceea în care autoritatea contractantă așteaptă să fie prezentate de către asocierea Lido Gârbea-Voipan Sil, Agrosemcu, Simultan și Oltina Impex Prod Com și în original toate documentele postate în sistem electronic, în SEAP.
Beneficiarii din acest an ai pachetelor vor fi 72.655 de elevi și preșcolari din învățământul de stat și privat, ceea ce înseamnă ca pentru cele aproximativ 167 de zile din anul școlar 2017/2018 să fie distribuite 12.133.385 de pachete lapte-corn în unitățile școlare prahovene.
Valoarea estimată a contractului de furnizare în grădinițe și școli a produselor lactate și a celor de panificație care va fi semnat este de 12,9 milioane de lei fără TVA. Perioada contractuală va fi de numai un an, pentru că, potrivit unor modificări anunțate, începând cu anul școlar viitor, programul guvernamental va suferi unele modificări.
Merele vor fi adăugate în pachetele elevilor, ca și în trecut, doar din al doilea semestru al anului școlar 2017/2018.