F. T.

Polițiștii prahoveni precizează, în ultimul comunicat de presă: “Continuă șirul delictelor silvice descoperite de către oamenii legii”.
Delicte silvice identificate, însă nu numai de către oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), ci și de către angajații Direcției Silvice Prahova.
Astfel, la începutul acestei săptămâni, doi agenți din cadrul Poliției Comunale Filipeştii de Pădure şi al Postului de Poliţie Măgureni, împreună cu personal silvic din cadrul Ocolului Silvic Câmpina, au depistat pe raza satului Diţeşti doi localnici care au tăiat fără drept doi arbori, iar materialul lemnos l-au transportat cu două atelaje hipo. Valoarea prejudiciului este de peste 2.000 de lei, şi depăşeşte, conform unui comunicat al poliției prahovene, “de cinci ori preţul mediu al unui metru cub de material lemnos pe picior!”.
În același document de presă se mai specifică faptul că “au fost ridicate, în vederea confiscării, cele două atelaje hipo, precum și cantitatea de 3,1 metri cubi material lemnos, care au fost predate personalului de la Ocolul Silvic Câmpina, iar cei doi bărbați – în vârstă de 30 de ani și, respectiv, 34 de ani – sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de «tăiere fără drept arbori şi furt de arbori»”. Nici în zona Cocorăștii Mislii nu au lipsit acțiunile pădurarilor, însoțiți de către polițiști. Astfel, în același comunicat de presă al IPJ Prahova se precizează că angajați ai ocolului silvic din localitate, împreună cu oamenii legii, au prins în flagrant un bărbat de 51 de ani, din localitate, în timp ce transporta material lemnos sustras din pădurea Buștenari.
Întreaga cantitate a fost ridicată și predată Ocolului Silvic Cocorăștii Mislii, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7.000 de lei, pentru săvârșirea infracțiunii de “sustragere și transport de material lemnos fără documente de proveniență legală”.
Al treilea caz de furt din pădurile administrate de către Direcţia Silvică Prahova a fost consemnat la Mănești. Acolo unde, doi frați – în vârstă de 38 de ani și, respectiv, 40 de ani – din localitate, transportau material lemnos cu căruțele, “fără a deține aviz de însoțire sau alte documente echivalente acestora” (comunicat IPJ Prahova). Fiecare dintre cei doi frați a fost amendat cu câte 5.000 de lei și, firește, le-a fost confiscat lemnul furat, acesta fiind predat Ocolului Silvic Ploiești.
Iar dincolo de constatarea oamenilor legii – anume că încă se fură din pădurile prahovene – de remarcat este și ceea ce spunea directorul Direcției Silvice Prahova, inginer Dragoș Gabriel Ciomag. Anume că, deși personalul silvic este, numeric, sub schema prevăzută, mai trebuie să participe și la acțiuni care vizează împiedicarea furtului din pădurile prahovene.