Cuviosul Părinte Emilian a fost mai întâi călugăr la mănăstirea ridicată de Sfântul Tarasie (cf. 25 februarie), unde se remarca prin virtuţile sale. La un timp, după prietenii şi fraţi ai săi întru asceză, Sfântul Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor (cf. 23 mai), şi Sfântul Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei (cf. 8 martie), fu la rândul său ridicat la rangul de episcop şi succeda Mitropolitului Cizicului, Nicolae (după 788). Se arată drept un credincios econom al harului dumnezeiesc şi se distinse atât prin milostenia sa, cât şi prin blândeţea deprinderilor sale. Cu ocazia conferinţei despre închinarea la Sfintele Icoane, convocată la palat de către împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820), în 815, Sfântul Emilian îl interpelă pe suveranul eretic şi îi spuse că dacă problema dogmelor era de ordin strict ecleziastic, ea trebuia să fie rezolvată la biserică şi nu în faţa autorităţilor civile. În urma acestei curajoase mărturii de credinţă, el fu exilat. După vreo cinci ani de încercări, muri, se crede, asasinat de agenţii împăratului şi plecă la ceruri, la curtea Sfinţilor Mucenici triumfători.
