Tehnicianul ploieştean al echipei Astra 2 – Marius Măldărăşanu, formaţie din Liga a III-a care îşi dispută meciurile pe stadionul din Cartierul “9 Mai” al Ploieştiului, a fost anunţat drept noul tehnician al echipei Rapid, chiar de către primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache!
Noul club, care a obţinut dreptul de folosinţă a mărcii, culorilor şi siglei FC Rapid de la societatea SC FC Rapid SA, aflată în lichidare, îl va avea pe Măldărăşanu antrenor alături de alte foste glorii rapidiste – Daniel Niculae urmând să fie preşedinte, iar Daniel Pancu, director tehnic, plus Ovidiu Burcă – manager sportiv.
Noua structură a clubului va fi prezentată oficial în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc în 21 august la sediul Primăriei Sectorului 1!
Echipa “rapidistă” va juca în ediţia 2017-2018 a Ligii a IV-a, la fel ca echipa celor de la Clubul Sportiv al Armatei, Măldărăşanu anunţând însă că nu a luat decizia de a pleca de la Astra 2, chiar dacă a avut discuţii cu cei mai sus enunţaţi. “Voi fi pe banca Astrei la amicalul cu Moreni” – a anunţat Măldărăşanu.
În sezonul 2016-2017, în Liga a V-a au activat două echipe care se doresc a fi continuatoarele echipei Rapid: AFC Rapid, asociaţie non-profit care a administrat clubul până în 2006 şi care deţine 0,25 la sută din acţiunile SC FC Rapid SA, şi Mişcarea CFR, echipă înfiinţată anul acesta de sindicatul CFR şi Clubul Aristocratic Rapid. Ambele au promovat la finalul sezonului în Liga a 4-a, unde va juca şi această nouă echipă, fiind şanse ca să existe trei grupări care revendică tradiţia clubului giuleştean !