Sfântul Părinte Andrei s-a născut la Damasc în jurul anului 660. Cel care avea să fie numit „cel mai armonios dintre melozi” s-a aflat fără grai în primii şapte ani ai vieţii sale. Scăpat de această infirmitate prin Sfânta Împărtăşanie, arată începând de atunci un talent de excepţie, în special în arta vorbirii înţelepte şi a studiului Sfintei Scripturi. Părinţii săi îl încredinţară ca slujitor Bisericii Învierii la Ierusalim (după unii ar fi devenit călugăr la Saint Sabaş, unde a şi studiat), iar cel care se afla pe tronul patriarhal, Teodor (674-686), făcu din Andrei fiul său spiritual. Intuise în el asemenea calităţi încât voia să îl pregătească drept succesor al său şi îl numi, în ciuda vârstei sale fragede, notar al Patriarhiei, dându-i responsabilitatea tuturor problemelor bisericeşti. În această calitate, la puţin timp de la cel de-al Şaselea Sfânt Sinod Ecumenic (prin 685), Andrei fu trimis la Constantinopol, cu doi sfinţi bătrâni, pentru a prezenţa împăratului şi Patriarhului mărturia de credinţă a Bisericii sale, manifestându-şi adeziunea la condamnarea ereziei monotelite.
