Unde au loc întâlniri ale părinților adoptivi ?

„Sunt o mamă adoptivă din Prahova și aș dori să aflu dacă în județ sunt organizate întâlniri ale celor care au înfiat copii, în cadrul cărora se discută subiecte de interes pentru aceste persoane.”
Ioana Marcu, din Câmpina
*  *  *
Fundația Serviciilor Sociale Bethany, în baza unei convenții de colaborare încheiată cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, organizează periodic, la sediul D.G.A.S.P.C. din Ploiești, Șos. Vestului nr.14-16, grupuri suport pentru părinți, destinate familiilor care au adoptat, precum și grupuri suport pentru copiii care au fost adoptați. Printre temele abordate la aceste întâlniri se regăsesc: aspecte legate de dezvoltarea copilului, atașament, dinamica familiei, modalități de informare a copilului că a fost adoptat, precum și alte teme de interes în funcție de nevoile familiilor și ale copiilor participanți. Persoanele/familiile interesate să participe la astfel de grupuri de suport trebuie să se adreseze Biroului Adopţii din cadrul DGASPC Prahova, telefoane: 0735315409, 0244586100/int. 234, persoană de contact: șef birou Raluca Simionescu.


Dragi cititori, acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc punctele
dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte,
vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.