Petre Apostol

Organizatorii Campionatelor Naționale de Ciclism pe Șosea au anunțat prelungirea termenului de înscriere la categoria sportivilor amatori. Astfel, cei care doresc să participe la campionatele organizate în Prahova, la finalul săptămânii, şi nu s-au putut înscrie până acum mai au o zi la dispoziţie, termenul limită fiind astăzi.
Pentru aceasta, doritorii sunt rugați să trimită formularul de înscriere (disponibil pe site-ul Federației Române de Ciclism – federatiadeciclism.ro), precum și să achite taxa de înscriere. La această categorie pot participa sportivi cu legitimație de amator obținută de la forul național.
Pentru a doua oară în ultimii trei ani, Campionatele Naționale de Ciclism pe Șosea se desfășoară în județul Prahova, gazda acestei ediții fiind comuna Bucov. Evenimentul va începe de joi, odată cu ședința tehnică, probele propriu-zise urmând să debuteze de vineri, cu întrecerea de fond, la categoriile sportivilor de performanță, ziua de sâmbătă fiind rezervată amatorilor, în vreme ce duminică vor avea loc întrecerile de contratimp individual.
Proba de fond se va desfășura pe un circuit de 23,5 km (la elite/U23 masculin se va parcurge de șase ori), cu startul și sosirea la Bucov, traseul trecând prin Boldești-Scăeni, în jurul satului Pleașa, având ca un punct important cățărarea de la Seciu. Proba de contratimp individual se va disputa pe un traseu cu startul și sosirea în zona parcării Adeplast, în direcția Moara Domnească, Buda, Olari, cea mai mare distanță urmând să fie parcursă de sportivii de la elite și U23 masculin – 39,4 km.
Ediția cu numărul 68 a campionatelor este organizată de Asociația Județeană de Ciclism Prahova (președinte Constantin Ciocan), în parteneriat cu Federația Română de Ciclism și cu Consiliul Județean Prahova.