Bogdan Chitic

7-dColegul nostru, Cristi Damian, „omul bun la toate” în peisajul fotbalului prahovean şi arbitru la nivelul Ligii a III-a, s-a căsătorit în weekend cu iubita sa, Maria Mădălina. Cei doi au spus un „Da” hotărât trecerii relaţiei lor la un alt nivel, în prezenţa rudelor şi a celor apropiaţi, după care au petrecut, până în zori, într-un cadru festiv, în incinta unui cochet restaurant din Păuleşti.
Alături de Cristi Damian, soţia sa Mădălina şi naşii Florentin şi Nicoleta Mocanu au fost prezenţi majoritatea „fluieraşilor” din corpul de arbitri prahoveni, care au ţinut să-i felicite pe tinerii insurăţei, să le ureze toate cele bune şi să petreacă lângă aceştia o zi şi o noapte încărcate de emoţii.
Pe această cale, întreg colectivul Ziarului Prahova doreşte să-i felicite pe Cristi şi pe Mădălina pentru pasul făcut, să le ureze „Casă de piatră!”, multă iubire şi sănătate în cadrul familiei. La mulţi ani împreună!