F. T.

Ieri, magistrații prahoveni au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele unui bărbat din județul Brașov, acuzat de procurorii DIICOT Ploiești de pornografie infantilă. Individul, în vârstă de 47 de ani, din Făgăraș, a fost ridicat de ofițerii de la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Ploiești, care au descins la locuința suspectului. Din datele strânse până în prezent de anchetatori și prezentate într-un comunicat de presă reiese că, “începând cu anul 2012 până în prezent, bărbatul ar fi creat aproximativ 70 de conturi pe un site de socializare, cu date de identificare false. Prin intermediul acestor conturi, acesta ar fi socializat cu minori – utilizatori ai unor conturi pe aceeași platformă, pretinzând că este un minor, de sex feminin (sau masculin), cu vârste cuprinse, după caz, între 10 și 17 ani. Pentru a crea convingerea minorilor cu privire la realitatea persoanelor aflate în spatele fiecărui cont, bărbatul inventa câte o poveste complexă în spatele fiecărui personaj, postând zilnic, de pe fiecare cont, și asociind conturile prin relații de prietenie sau rudenie. În acest mod, acesta a reușit să acumuleze, pe unele dintre conturi, peste o mie de «prieteni» minori”.
Potrivit unor surse judiciare, unii dintre minorii abordați de individ, pe care ar fi încercat să-i racoleze, ar fi din Prahova, cercetările urmând să stabilească întreaga activitate infracţională a suspectului.