Petre Apostol

După ce, săptămâna trecută, în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti, echipa naţională de volei junioare (U20) a putut fi urmărită în preliminariile Campionatului Mondial, ratând la setaveraj calificarea, de astăzi până duminică, în arena ploieşteană, a venit rândul naţionalelor de cadeţi (U19) şi de cadete (U18) să trăiască emoţiile calificărilor pentru turneele finale ale Campionatelor Europene.
Naționala masculină de cadeți face parte din grupa E preliminară, alături de Belgia, Portugalia și Islanda. Primul meci al echipei tricolore, antrenată de Stelian Ghițun și Mircea Itt, va avea loc astăzi, de la ora 17:30, contra Belgiei.
În ultima fază a preliminariilor Campionatului European de cadeţi (U19) au fost alcătuite opt grupe, câştigătoarele fiecărei grupe urmând să se califice direct la turneul final, alături de cele mai bune echipe de pe locurile secunde. De adăugat faptul că, în privinţa ocupantelor poziţiei secunde, se vor scade din calcul rezultatele cu ultima ocupantă a ierarhiei.
Turneul final al Campionatului European de cadeţi este programat să se desfăşoare în Ungaria și Slovacia, în perioada 22-30 aprilie.cadeti-b-09
În privinţa echipei naţionale de cadete (U18) a României, aceasta face parte tot din grupa E a ultimei faze preliminare, în lot regăsindu-se multe dintre fetele care au jucat şi pentru reprezentativa de junioare (U20), inclusiv Alexia Căruţaşu, de numai 13 ani, fiica fostului campion la baschet cu CSU Asesoft Ploieşti, Virgil Căruţaşu. Selecţionata tricoloră le va avea ca adversare pe echipele din Rusia, Portugalia și Azerbaidjan. Primul meci al echipei antrenate de Istvan Bokor și Adrian Popescu va închide prima zi competiţională de la Sala „Olimpia”, de la ora 20:00, urmând să joace în compania Rusiei.
Turneul final al Campionatului European de cadete este programat să se dispute la Arnhem, în Olanda, în perioada 1-9 aprilie, iar la acesta se vor califica toate câştigătoarele celor opt grupe din ultima fază preliminară, alături de cele mai bune trei echipe de pe poziţia secundă.

Lotul naţional de cadeţi (U19)
Coordonatori: Dragomir Alexandru, Bojor Sergiu
Universali: Pop Radu, Raţă Alexandru
Extreme: Darlaczi Ovidiu, Curuia Vlad, Miron David, Băiculescu Mihail
Centri: Bartha Bela, Ana Andrei, Călin Robert
Libero: Teglaş Cristian, Tudor Andrei
Staff tehnic: Ghiţun Stelian – antrenor principal, Itt Mircea – antrenor secund, Lăzărescu Dan – metodist, Casagrande Claudiu – maseur
Lotul naţional de cadete (U18)
Coordonatori: Paşca Bianca, Niţă Andreea
Extreme: Artin Andra, Ungureanu Adelina, Stoian Ana, Dumitrescu Theodora
Centri: Badea Maria, Diţu Carmen, Crişan Antonia
Universal: Căruţaşu Alexia
Libero: Mărginean Carla, Dinu Mihaela
Staff tehnic: Bokor Istvan – antrenor principal, Popescu Adrian – antrenor secund, Rad Sebastian – fizioterapeut

Programul turneelor:
Cadeţi (U19)
Astăzi, 12 ianuarie: Islanda – Portugalia, ora 15:00, România – Belgia, ora 17:30
Mâine, 13 ianuarie: Belgia – Islanda, ora 20:00
Sâmbătă, 14 ianuarie: Portugalia – Belgia, ora 17:30, România – Islanda, ora 20:00
Duminică, 15 ianuarie: România – Portugalia, ora 20:00
Cadete (U18)
Astăzi, 12 ianuarie: România – Rusia, ora 20:00
Mâine, 13 ianuarie: Azerbaidjan – Rusia, ora 15:00, România – Portugalia, ora 17:30
Sâmbătă, 14 ianuarie: Portugalia – Azerbaidjan, ora 15:00
Duminică, 15 ianuarie: Portugalia – Rusia, ora 15:00, România – Azerbaidjan, ora 17:30