Tricolorul LMV Ploieşti – CS „U” Cluj 3:0 (25:23, 25:16, 25:10)

Petre Apostol

Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti a disputat, miercuri seară, ultimul meci de pe teren propriu din turul Diviziei A1 – Faza I, întâlnind, în Sala „Olimpia”, echipa CS „U” Cluj, în cadrul etapei a X-a. Echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu a reușit să bifeze cel de-al optulea succes din acest sezon al campionatului, impunându-se în minimum de seturi, fără să întâmpine mari probleme.
Pentru Tricolorul LMV au evoluat 5. Cosmin Ghimeș (cpt.), 8. Andrei Grigoraș, 9. Florin Voinea, 12. Vladan Aleksić, 13. Kostiantyn Riabukha, 14. Tudorel Farcaș – 2. Goran Škundrić; 7. Aleksandar Milivojević. Rezerve neutilizate: 10. Hiroshi Centelles, 18. José Carrasco.
De partea cealaltă antrenorul Romeo Lotei a jucat în următoarea formulă: 2. Patriciu Păştean, 5. Dmitry Kozlovsky, 8. Adrian Pop, 9. Mihai Ciupe, 11. Vlad Negrean (cpt.), 18. Marian Mucileniţa – 13. Mihai Popovici; 14. Cătălin Neag. Rezerve neutilizate: 6. Benjamin Dumitru, 7. Alexandru Magdaş, 17. Geany Miclăuş.
Diferența de valoare a fost vizibilă, Tricolorul LMV impunând ritmul jocului încă din startul partidei. Grigoraș a dat tonul, cu un serviciu bun, gazdele punctând de trei ori la rând, în debutul setului întâi. Apoi, Ghimeș, Riabukha și Grigoraș au dus scorul la 7:3. După o scurtă revenire a oaspeţilor, ploieştenii au refăcut diferența de patru puncte, scor 10:6, iar Milivojević, Aleksić și Grigoraș au adus Tricolorul LMV chiar la șase lungimi în faţă, scor 19:13.
Profitând de o relaxare a echipei ploieştene, „U” Cluj a reușit patru puncte consecutive, revenind în joc, scor 23:21, dar gazdele s-au trezit la timp, după un timeout, închizând setul cu scorul de 25:23.
Actul secund a aparţinut elevilor antrenorilor Stancu și Marinescu, care au punctat de patru ori în startul setului. Ecartul s-a menținut până după primul timeout tehnic, când Riabukha, Farcaș și Milivojević au dus scorul la 11:6, ploieștenii majorând, apoi, diferența la 14:8.
După al doilea timeout tehnic, la scorul de 16:9, echipa clujeană a reușit trei puncte la rând, dar Farcaș a fost providențial atât pe atac, cât și printr-un blocaj de unul singur la fileu, iar Tricolorul LMV s-a desprins la 21:15, adjudecându-şi setul cu scorul de 25:16.
În setul al treilea, cu un serviciu foarte bun al lui Farcaș, reușind inclusiv un as de toată frumusețea, gazdele s-a distanțat la 5:1, după care au dublat scorul, la 10:2. Oaspeții au oprit seria ploieștenilor, prin trei puncte consecutive, dar jocul a decurs în continuare în favoarea gazdelor, care s-au desprins la 14:6, apoi la 17:7, respectiv 23:9, închizând setul la 25:10, și adjudecându-şi partida cu scorul de 3:0, după doar o oră și șase minute.
A fost, astfel, cea de-a opta victorie din campionat, iar cu o etapă înainte de finalul turului Fazei I, Tricolorul LMV se menține pe locul al patrulea, la două puncte de primele trei clasate (care au bifat, de asemenea, victorii în minimum de seturi), dar majorându-și la șase puncte ecartul față de poziția a cincea, pe care se găsește campioana SCM U Craiova.
De asemenea, îmbucurător pentru Tricolorul LMV este revenirea în efectivul echipei a lui Hiroshi Centelles.
În celelalte meciuri ale rundei s-au mai înregistrat următoarele rezultate:
Steaua București – CSM București 3:0 (25:17, 27:25, 25:16)
Arcada Galați – Unirea Dej 3:0 (25:21, 25:19, 25:17)
SCM U Craiova – Știința Bacău 3:2 (25:22, 23:25, 25:16, 23:25, 15:13)
Știința Explorări Baia Mare – VCM LPS Piatra Neamț 3:0 (25:13, 25:21, 25:23)
Volei Municipal Zalău – Volei Club Banatul Caransebeș 3:0 (25:16, 25:18, 25:15)
În etapa următoare, Tricolorul LMV Ploieşti se va deplasa pe terenul echipei CSM Bucureşti, în finalul turului Fazei I din Divizia A1, meci programat mâine, de la ora 17:00.

Clasament
1. Steaua București 10 8 0 1 1 27:9 25
2. Volei Municipal Zalău 10 6 3 1 0 29:10 25
3. Arcada Galați 10 7 2 0 1 27:11 25
4. Tricolorul LMV Ploiești 10 7 1 0 2 25:13 23
5. SCM U Craiova 10 5 1 0 4 21:15 17
6. CSM București 10 4 0 2 4 18:22 14
7. Explorări Baia Mare 10 3 1 2 4 19:21 13
8. Volei Club Caransebeș 10 2 2 1 5 16:22 11
9. Știința Bacău 10 3 0 2 5 15:22 11
10. Unirea Dej 10 1 1 2 6 13:27 7
11. Universitatea Cluj 10 2 0 1 7 10:24 7
12. LPS Piatra Neamț 10 0 1 0 9 5:29 2