Marcel Marin, Bogdan Chitic

Meciul disputat de Petrolul, sâmbăta trecută, pe „Ilie Oană”, scor 9-1, cu CS Măneşti Coada Izvorului, nu va fi uitat deloc uşor de unul dintre asistenţii brigăzii conduse de Ovidiu Oprea. Şi asta nu neapărat prin prisma scorului, unul care a consfinţit revenirea Petrolului în fotoliul de lider, la finalul turului, ci, mai ales, prin importanţa momentului – ultimul meci din carieră pentru Sorin Nistor.
La 30 de ani, asistentul ploieştean a decis că este momentul să-şi agaţe ghetele în cui şi a avut parte de o frumoasă primire pe „Ilie Oană”, cu câteva momente înaintea debutului jocului. Sorin Nistor a primit, în apaluzele publicului, o diplomă şi o cupă din partea observatorului AJF Prahova, Constantin Safta, iar preşedintele găzarilor, Cristi Vlad, i-a dăruit o minge semnată de toţi componenţii echipei şi un tricou de joc.
Sorin Nistor s-a apucat de arbitraj la 19 ani, în 2005, iar patru ani mai târziu a pătruns în corpul de arbitri al AJF Prahova. În 2011, a susţinut un examen pentru promovarea la nivelul Ligii a III-a, iar, de-a lungul întregii sale cariere, a adunat peste 750 de partide, dintre care 70 la centru, pentru ca, la nivelul Ligii A Prahova, să bifeze aproximativ 200 de partide ca asistent.

Mihai Cristache a dat lovitura de start

8-cUn alt moment important al meciului de pe „Ilie Oană” s-a consumat chiar la debut, atunci când lovitura de start a fost dată de fostul conducător al Petrolului de la începutul anilor ’90, Mihai Cristache. Seniorul „lupilor”, ajuns la 76 de ani, a fost primit cu căldură de către fanii ploieşteni, care nu au uitat vremurile de glorie ale favoriţilor, din acea perioadă, promovarea în Liga I, pe atunci Divizia Naţională, în 1989, fiind urmată, un an mai târziu, de calificarea în Cupa UEFA.